

Ziua copilului a fost sărbătorită într-un mod inedit la Grădinița Lumea Copiilor din Cluj. Cei peste 370 de copii au avut un super festival. Au cântat, au dansat, au făcut desene pe asfalt și o expoziție de desene. Iar cum surprizele dulci nu puteau sa lipsească, copiii au primit și torturi festive și au cântat ”La mulți ani”
Copiii s-au simțit minunat pe scena, iar apoi le-au transmis câte un mesaj micuţilor din lumea întreagă.
” Am primit deja un lego cu politisti, pompieri si hotomani. Vreau sa le dau copiilor în dar niște scrisori cu lego și scriu acolo ”La multi ani”, a spus David, un băietel din grupa Elfilor.
Și Maria deși este doar în grupa mică s-a simțit minunat pe scenă dar i-a plăcut mai ales să facă desene pe asfalt.
”Sunt fericită. Am cântat multe cântecele. Am primit și un tort cu ciocolată. Le doresc copiilor La multi ani si să fie fericiți și bucuroși toți”
Festivalul ”Lumea minunata a copilariei” a fost organizat în Gradinița Lumea Copiilor de către cadrele didactice.
”Marcăm ziua copilului întâi la grădiniță, apoi sperăm să se desfășoare cât mai minunat în familie. Ne gândim la copiii noștri pe care îi ghidăm, ne gândim la copiii care nu sunt atât de norocoși precum ai noștri și dorim să îi învățăm că timpul e cel mai prețios, mai pretios decât obiectele sau partea materială. Și nu în ultimul rând, să amintim parintilor că jocul rămâne leagănul copilăriei alături de figurile iubitoare și de aportul nostru al cadrelor didactice care ne dorim să ghidăm și să ocrotim și să sprijinim dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Azi am adus în atenția lor ce e cel mai frumos pe lume: arta. Am început cu cântece, jocuri, expoziție de pictură, desene pe asfalt, toate lucrurile care îi valorifică și le pune în evidență talentele individuale, a explicat Diana Gordan Codrean, profesor pentru învătământul preșcolar la Grădinița Lumea Copiilor din Cluj şi unul dintre coordonatorii festivalului.
Festivalul „Lumea minunată a copiilor` a fost organizat după o perioadă de pauză cauzata de pandemie.