Selectați pagina

Festivitate impresionantă de absolvire la UMF Cluj. VIDEO

Festivitate impresionantă de absolvire la UMF Cluj. VIDEO

O festivitate impresionantă a avut loc la UMF Cluj. Absolvenţii alături de profesorii lor şi de familii au cântat serenade la Sala Polivalentă din Cluj, în weekend.

Absolvenţii au depus jurământul lui Hipocrate. şi au ascultat mesajul rectorului dr. Anca Buzoianu.


„Am traversat împreună o perioadă foarte grea care ne amintește că grija pentru sănătate și pentru mediul înconjurător trebuie să fie preocupările noastre principale ca oameni, o perioadă care ne reamintește că medicii sunt îngeri în halate albe. Peste tot în lume, pandemia a forțat un miliard de elevi și studenți să se izoleze de colegi și profesori. Am fost puși în fața unor decizii complicate care au schimbat aproape în totalitate paradigma învățământului medical. La început schimbarea a fost grea, dar împreună am reușit să ne adaptăm rapid (…) Doresc să vă transmit toată aprecierea mea pentru felul în care ați reacționat la schimbările și restricțiile care ne-au fost impuse, că ați pus siguranța voastră și a celor apropiați pe primul loc, că ați dat dovadă de curaj, perseverență și responsabilitate respectându-vă toate angajamentele. Ultimii 2 ani și jumătate nu vor fi despre ceea ce am pierdut din cauza pandemiei, ci despre cum am răspuns provocărilor și soluțiile pe care le-am găsit împreună. Pentru toate aceste motive vă consider, pe bună dreptate, generația curajoasă!

Dragi absolvenți să mulțumim împreună celor datorită cărora sunteți astăzi aici și care vă numesc, sunt sigură, mândria inimilor lor. Parinții voștri! (…) Cel mai important rol al meu este cel de mamă. Nu cred că vreo realizarea de-a mea mă va face mai fericită decât să-mi văd copilul ajuns doctor. Dragi părinți, astăzi ne sunt răsplătite toate sacrificiile. Voi sunteți adevărații mentori, noi le-am arătat drumul. Pentru asta vă mulțumim!

Să fiți generoși, compasionali, empatici. Aș vrea să vă transmit încă un lucru: începeți cu voi. Nu puteți avea grijă de ceilalți dacă nu aveți grijă de voi. Asta înseamnă că cel mai important echilibru este echilibrul din viața voastră. Nu pierdeți momentele importante. Munca voastră va fi de-o enormă însemnătate pentru voi, dar la fel de importantă este prezența voastră în familie.

Vă doresc curajul de a păși încrezători spre orice fel de viitor și încrederea în voi că vă veți îndeplini destinul. Eu sunt sigură că așa veți face. Dragii mei, ați absolvit cu succes o școală de elită pe care știu că o veți reprezenta oriunde în lume cu mândrie. Să fiți mândri de voi, de școala care va format și de țara voastră! Nu știu ce ne mai pregătește anul 2022, dar știu ce i-am pregătit noi: o promoție excepțională de tineri profesioniști ai sănătății. Sunt mândră de voi! Sunt mândră de voi! Maximilian, sunt mândră de tine! Vă declar absolvenți!”, a închieat dr. Anca Buzoianu, rectorul universității.

La festivitate a fost prezent şi primarul Emil Boc care a adresat un mesaj absolvenţilor.

VEZI VIDEO AICI

Despre autor