Selectați pagina

Ce nu se vede în spatele campaniei „Ghetuțele Bucuriei” 2023, derulată de Educalise.: o mamă, care trebuie să nască din moment în moment, bate satele țării să încalțe copiii cărora viața le zâmbește prea rar

Ce nu se vede în spatele campaniei „Ghetuțele Bucuriei” 2023, derulată de Educalise.: o mamă, care trebuie să nască din moment în moment, bate satele țării să încalțe copiii cărora viața le zâmbește prea rar

O mamă care trebuie să nască din moment în moment bate satele din trei județe ale țării, într-o cursă demnă de spiritul Crăciunului. Vrea să încalțe cu ghete călduroase aproape 200 de copii, care ies în zăpadă încălțați în adidași rupți. Este Cristina Sălăgean, una dintre mamele fondatoare ale Asociației Educalise, și în acest an împlinesc cinci ani de când organizează campania umanitară „Ghetuțele Bucuriei”.

„În mod cert, bebeY se va naște, ca și Irina, de altfel, în plină campanie GhetuteleBucuriei. Dar, dacă stau să mă gândesc bine, nici nu mi-aș dori să fie altfel! Abia aștept să îi pot lua pe amândoi la campaniile #Educalise”, spunea Cristina, în urmă cu doar câteva zile, înainte să anunțe, oficial, că „Ghetuțele Bucuriei” a ajuns la ceas aniversar și va fi marcată, în acest an, cu o gală caritabilă.

Cot la cot cu Cristina, Mădălina Hada, cealaltă cofondatoare a Educalise – și ea mamă de doi copii mici – doarme doar câteva ore pe noapte, ca să reușească să împacheteze câteva sute de pachete, ce vor ajunge la copii sărmani din județele Cluj, Brașov și Vâlcea. Alături de cele două mame neobosite, în cursa binelui, au intrat și câteva zeci de copii din grădinițe și școli clujene. Au înțeles că alți copii, ca ei, au mult mai puține lucruri materiale de care să se bucure. Și le lipsesc chiar articole esențiale, cum ar fi o pereche de ghete noi, călduroase. Așa că, și-au suflecat mânecile mânuțelor mici și s-au pus pe împachetat lucrușoare pentru cei 180 de copii care, până în Ajunul Crăciunui, vor primi pachete cu ghetuțe, dulciuri, polare, șosete de iarnă și cărți.

URMĂREȘTE-NE PE CANALUL DE WHATSAPP, dacă vrei să fii printre primii care vede ultimele materiale publicate pe ȘtiriMed


Gală umanitară pentru „Ghetuțele Bucuriei” 2023

Ediția aniversară a campaniei derulată de Asociația Educalise este marcată, în acest an, de organizarea unei gale caritabile. Oamenii cu suflet mare sunt invitați la o seară de socializare și un pahar de vin, în 14 decembrie 2023, de la ora 17.00, la Rumble, Cluj-Napoca, str. Fortăreței, nr.6.
Accesul la gală se face în baza unei donații de 100 de lei, iar înscrierea se poate face AICI.

„Ce bucurie că am reușit să ajungem la a cincea ediție a campaniei Ghetuțele Bucuriei! Sunt 5 ani în care peste 700 de copii din mediul rural, din mai multe județe, au alergat pe ulițele înzăpezite cu încălțăminte impermeabilă și polare călduroase în spate. În acest an, pe lângă componenta educațională prin care împachetam darurile împreună cu copiii donatorilor – în speranța de a îi ajuta pe copii să înțeleagă poziția și avantajele pe care le au în raport cu foarte mulți copilași din ruralul defavorizat – am dorit să marcăm ediția aniversară și printr-o gală caritabilă. Alături de noi în această gală sunt Garlic, Eggo și Prânzcina, trei branduri cu suflet clujean, ca și al nostru”, a spus Cristina Sălăgean, cofondator al Asociației Educalise.

Campania „Ghetuțele Bucuriei” păstrează componenta educativă

La fel ca anul trecut, în demersul de a aduce un zâmbet pe fața a aproape 200 de copii, sunt implicați copiii din grădinița Daisy, Cluj-Napoca, dar și copiii celor care se implică în sprijinirea financiară a campaniei. Astfel, micuții sunt încurajați să pregătească darurile pentru cei 180 de copii beneficiari ai Ghetuțelor Bucuriei. În pachete se ascund ghetuțe călduroase, care să protejeze picioarele firave de pișcăturile frigului, polare pufoase și dulciuri cu gust de sărbătoare. Toate noi și dăruite cu drag.

„Cât se poate de mult, încercăm să implicăm copiii în acțiunile noastre. Niște elfi mici, cu vârste cuprinse între 5 si 7 ani, din grădinițe și școli, ne ajută să împachetăm cu grijă mai mult de jumătate din cadouri. E important ca atunci când ne învățăm copiii cuvintele, „bunătate”, „empatie”, „blândețe”, să încercăm să o facem și într-un mod practic. Iar prin intermediul lor, poate ni le aducem si noi aminte mai des”, a spus Mădălina Hada, cofondator al Asociației Educalise.

Cum se desfășoară campania „Ghetuțele Bucuriei”

Asociația Educalise adună donații pentru cele 200 de pachete până în 14 decembrie 2023, iar livrările sunt programare să se încheie în 20 decembrie. Fiecare cutie are o valoare de 250 de lei și conține o pereche de ghete, un polar, șosete, cărți de colorat, fructe și dulciuri.

Oricine poate dona suma necesară unui pachet, fie individual, fie în asociere cu un prieten sau coleg. Primul pas este completarea acestui formular: https://forms.gle/kd59EMntV569MQn86

Banii se transferă, apoi, în contul: Asociația Educalise RO22RNCB0837163283860001, până, cel târziu în 14 decembrie.
Persoanele care au donat deja pentru campania „Ghetuțele Bucuriei”, au intrarea liberă la Gala Caritabilă din data de 14 decembrie.

Despre Asociația Educalise

Asociția Educalise a fost fondată, în 2019, de Mădălina Hada și Cristina Sălăgean, două mame, cu job-uri full time, care în timpul liber au decis să se implice în proiecte caritabile. Fie că era vorba de pictat săli și holuri în spitale de copii, dotarea unor unități sanitare cu aparatură medicală sau amenajarea unor săli multimedia pentru acces mai facil la educație, Mădălina și Cristina spuneau prezent. Iar de 5 ani, și-au unit forțele sub numele Educalise și continuă să se implice în acțiuni și proiecte sociale. Și să facă lucrurile să se întâmple!

URMĂREȘTE ȘI: VIDEO CLINICA DE OFTALMOLOGIE CLUJ, RENOVATĂ DE ASOCIAȚIA EDUCALISE. SPAȚIILE SUNT MAI COLORATE ȘI PRIETENOASE CU MICII PACIENȚI