Gimnastica prenatală și rolul ei în timpul sarcinii. Alina Vădan, kinetoterapeut: „Exercițiile vizează întregul corp, dar ne focusăm și pe respirație, tratarea insomniilor sau prevenirea varicelor”
Gimnastica prenatală este metoda care ajută o femeie să transforme sarcina în cea mai frumoasă perioadă din viață. La pachet cu bucuria veștii unui bebeluș, pot veni și o serie de neplăceri pentru viitoarea mamă, în perioada de graviditate.
Dureri de spate, respirație dificilă, varice, hemoroizi sau un somn chinuitor sunt doar câteva dintre problemele care apar pe durata unei sarcini. Dar, toate pot fi ameliorate cu gimnastică prenatală.
Cele mai frecvente afecțiuni care, în timpul sarcinii, pot fi ținute sub control cu ajutorul kinetoterapiei:
- discopatii, hernii lombare/cervicale/dorsal;
- criza de sciatic;
- simfizită pubiană;
- dureri articulare datorită unor cauze degenerative sau traumatice
Odată ce medicul ginecolog își dă acordul, gimnastica prenatală se poate face de la finalul primului trimestru de sarcină, până la debutul travaliului, susține Alina Vădan, kinetoterapeut în cadrul Bazei de Recuperare a Policlinicii Medstar Cluj
Gimnastica prenatală – beneficii
Specialistul spune că și o singură ședință de gimnastică prenatală poate aduce îmbunătățiri pentru o durere de spate chinuitoare, de exemplu. Beneficiile acestei proceduri, practicată pe termen lung, sunt, însă, multiple:
- pregătește corpul pentru o naștere ușoară și facilitează recuperarea post-natală;
- ajută la meținerea unui status fizic și psihic optim;
- menține tonusul ,flexibilitatea musculară și mobilitatea articulară;
- previne sau tratează durerile de spate din cauza sarcinii sau altor cauze;
- Tonizează musculatura perineală prin exerciții specifice;
- asigură oxigenarea optimă atât pentru mămici cât și pentru făt prin exerciții de respirație
- îmbunătățeste circulația sanguină,veno-limfatică prevenind apariția edemelor(mai ales la nivelul picioarelor), varicelor, crampelor musculare;
- menține tensiunea arterială sub control;
- previne apariția constipației, hemoroizilor sau tratarea lor;
- reduce nivelul de stres și îmbunatățește calitatea somnului;
TE-AR PUTEA INTERESA: VIDEO ALINA VĂDAN, KINETOTERAPEUT MEDSTAR: DIASTAZA ABDOMINALĂ SE POATE CORECTA CU AJUTORUL MAI MULTOR TERAPII
Durerile de spate în sarcină, tratate cu gimnastică prenatală
Durerile de spate sunt o afecțiune des întâlnită în sarcină. Puține paciente țin, însă, cont de faptul că, poate, se confruntă cu dureri de spate înainte de sarcină.
Specialiştii spun că ar fi de dorit ca acestea să fie tratate, înainte de apariţia sarcinii, cu recuperare în sălile de kinetoterapie. Dacă, însă, afecţiunea apare sau se acutizează, când femeia este gravidă, aceasta trebuie să apeleze cât mai repede la un kinetoterapeut specializat pe terapii cu gravide.
„Sarcina presupune anumite modificări, printre care se numără și accentuarea curburii lombare fiziologice (hiperlordoza lombară) datorată schimbării centrului de greutate. Acest lucru duce la apariția durerii lombare. De asemenea, hiperlordoza lombară compensează prin cifoza dorsală (posturală) care duce la apariția durerii în partea superioară a spatelui, la nivelul umerilor, gâtului. În timpul ședințelor de kinetoterapie, gravida învață, în primul rând, să conștientizeze și să corecteze postura și de asemenea să dobândească și să mențină un tonus muscular optim cu ajutorul exercițiilor fizice terapeutice”, explică Alina Vădan, kinetoterapeut şi specialist în recuperarea pre şi postnatală, în cadrul Bazei de Recuperare Medstar Cluj.
O altă problemă supărătoare care apare în timpul sarcinii, este criza de nerv sciatic. Este o afecțiune cauzată de schimbările hormonale și structurale din sarcină, cum ar fi schimbarea centrului de greutate, o hernie de disc sau presiunea uterului pe nervul sciatic.
„O astfel de criză poate apărea în cazul oricărei paciente care are diferite afecțiuni lombare și este caracterizată de durere care iradiază pe tot membrul inferior, amorțeală, înțepături, slăbiciune. Și singura modalitate de a ține sub control aceste efecte supărătoare este kinetoterapia, deoarece, gravidelor nu le este indicată medicația antiinflamatorie sau alte proceduri de fizioterapie”, a mai explicat Alina Vădan kinetoterapeut specializat în gimnastică pre și post natală.
Kinetoterapie pentru simfizita pubiană, afecțiunea ce apare la 1 din 5 gravide
Statisticile arată că una din cinci femei se confruntă, pe parcursul unei sarcini cu o afecțiune pe cât de supărătoare, pe atât de dureroasă: simfizita pubiană sau dureri inghinale, aparent, inexplicabile.
„În timpul sarcinii, din cauza hormonilor, structurile (ligamentele) devin mai laxe, ceea ce face ca simfiza pubiană, care este o articulație fixă, să devină mobilă. Acest lucru determină depărtarea oaselor bazinului și apare o inflamație locală, provocând durere pelvină. Aceasta este accentuată și de creșterea fătului. Această inflamație poate persista și după naștere sau se poate instala după nașterea. Și atunci, cu ajutorul exercițiilor personalizate, pacienta poate ține sub control efectele negative ale simfizei pubiene”, mai spune Alina Vădan.
Este bine de știut că femeilor care au diagnosticul de simfizită pubiană nu le este recomandată nașterea naturală.
Gimnastica prenatală și terapiile complementare
În paralel cu gimnastica prenatală, specialiştii recomandă masajul, precum şi aplicarea unor benzi kinesiologice. Toate, foarte eficiente pentru tratarea durerilor de spate şi fără nicio reacţie adversă.
„Pe lângă exerciții fizice terapeutice este de mare ajutor și taping-ul ( benzile kinesiologice), care se aplică pe spate pentru ameliorarea durerii. Evident, se poate aplica și pe alte zone cu probleme, excepție zona abdominală. Masajul terapeutic contribuie de asemenea la ameliorarea durerii de spate. Toate aceste proceduri se pot face, chiar dacă gravida nu are niciun fel de durere, ba chiar sunt recomandate pentru a avea o naştere mai uşoară şi o recuperare mai rapidă post-natală”, mai precizează kinetoterapeutul Alina Vădan
Tipuri de exerciții de gimnastică prenatală
Rolul exercițiilor făcute de gravidă sub ghidajul kinetoterapeutului este să aducă un plus de confort și, de ce nu, să contribuie la o naștere mai ușoară.
„Exercitiile vizează tonizarea generală a musculaturii întregului corp, dar în special se axează pe musculatura spatelui, bazinului, musculatura perineală. Mai facem exerciții de respirație, dar şi exerciții pentru prevenirea varicelor”, spune Alina Vădan.
Făcută pe tot parcursul sarcinii, gimnastica prenatală nu aduce doar beneficii fizice. Ci poate „rezolva” și insomniile.
„Evident, gimnastica asigură un tonus psihic optim, reduce stresul și îmbunătățește calitatea somnului”, completează kinetoterapeutul Alina Vădan.
Când este contraindicată gimnastica prenatală
„Nu exista motive de îngrijorare atât timp cât sarcina are o evoluție normală și nu apar dureri în timpul execuției exercițiilor fizice. Sarcina este un status și nu o boală”, afirmă kinetoterapeutul de la Baza de Recuperare Medstar Cluj.
Iată situațiile când gimnastica prenatală este de evitat:
- hipertensiune arterială
- insuficiență cardiacă
- hemoragii vaginale
- insuficiență cervico-istmică
- iminența de naștere prematură sau nașteri premature în antecedente
- ruptură spontană prematură de membrane
- placenta jos inserată ( placenta previa)
Alina Vădan este kinetoterapeut specialist în cadrul Bazei de Recuperare a Policlinicii Medstar Cluj. Deține mai multe certificări pentru recuperare pre și post-natală, cu ajutorul kinetoterapiei și este unul dintre puținii specialiști pe astfel de probleme, din Cluj. Pentru programări şi informaţii puteţi accesa AICI site-ul Medstar.