Selectați pagina

Importanța alimentației în sarcină. La ce alimente trebuie să renunțe o gravidă și cum arată meniul unei zile

Importanța alimentației în sarcină. La ce alimente trebuie să renunțe o gravidă și cum arată meniul unei zile

Ce alimentație trebuie să aibă o femeie însărcinată? La ce alimente trebuie să renunțe pe durata sarcinii? O gravidă trebuie să mănânce cât pentru 2 persoane? Sunt câteva întrebări pe care și le pune o femeie imediat ce află că va da naștere unui bebeluș. Medicul specialist în Obstetrică-Ginecologie, Daniela Pintican oferă răspunsuri avizate pentru aceste întrebări și explică în următorul articol ce și mai ales cum trebuie să mănânce o femeie însărcinată.

Pe durata sarcinii, organismul femeii furnizează viitorului copil toate elementele necesare pentru o bună dezvoltare : proteine, lipide, glucide, vitamine și minerale. În consecință, este importantă o alimentație corespunzătoare pe durata sarcinii. Nevoia de energie și elementele nutritive sunt mult mai crescute în această perioadă. Femeile care se alimentează corespunzător pe durata sarcinii contribuie la dezvoltarea normală a bebelușului.

Alimentația sănătoasă este foarte importantă pentru femeia însărcinată. Femeile care se hrănesc corespunzător se simt mai puțin obosite și pline de energie. În general, starea lor de sănătate este mai bună, ceea ce rezultă că sarcina se desfășoară mai bine. O alimentație echilibrată scade riscul de a dezvolta diabet zaharat și pierderea kilogramelor depuse se realizează mult mai ușor dupa naștere .

Câteva sfaturi importante pentru a acoperi nutrienții necesari pentru viitorul bebeluș:

• 3 mese/zi
• 2-3 gustări/zi de exemplu o gustare ce conține un fruct, iaurt, compot de fructe sau un pahar cu lapte, migdale.
• Alimentele cele mai importante: legume și fructe, cereale, lapte sau preparate din lapte, carne și preparate din carne.

• Mesele regulate: preveniți lipsa de energie din timpul zilei, nivelul glicemiei fiind mai stabil, evitarea perioadelor fără masă peste 12 ore.

• Măsuri de precauție pentru a evita infecțiile alimentare (toxoplasma, listerioza) – evitarea consumului de: ouă crude, lapte și produse din lapte nepreparate termic, pește , fructe de mare crude, mai ales crustacee, carne și mezeluri crude. Spălați bine fructele și legumele care au venit în contact cu solul.

Mâncați pentru doi?

Pentru femeia însărcinată „ a mânca pentru doi” nu inseamna de 2 ori mai mult, ci de 2 ori mai bine. Nevoia de calorii crește pe durata sarcinii, diferența nefiind semnificativă. Femeia însărcinată trebuie să fie mai atentă asupra calității alimentelor pe care le consumă. Varietatea și culoarea trebuie să figurezeîn meniu.

În total, o sarcină necesită în medie 80 000 de calorii: aceasta corespunde cu aproximativ 285 de calorii mai mult pe zi. Nevoile sunt mai mari la sfârșit decât la început. Este important de știut că metabolismul mamei se ajustează, reducând consumul pentru a da prioritate bebelușului.

Necesarul de calorii crește foarte puțin în primul trimestru .Astfel, lipsa apetitului este foarte des întâlnită în primele săptămâni. În acest caz, nu vă forțați. Pe durata sarcinii, important este să mâncați alimente cât mai variate și cele mai proaspete posibil.

Câte kilograme?

Majoritatea femeilor câștigă în greutate, în total, între 11-16 kilograme în timpul sarcinii. Ceea ce este important la femeia însărcinată, este nu să se cântărească săptămânal, ci să aibă o alimentație echilibrată. Nu trebuie ca aceste cifre să fie un obiectiv pentru ca sarcina și nașterea să se desfășoare perfect.

Necesarul de alimente pentru fiecare trimestru:

TRIMESTRUL I

Din păcate, primul trimestru de sarcină este, de asemenea, perioada când cele mai multe femei se confruntă cu grețuri și vărsături. Acestea pot împiedica adoptarea unei diete echilibrate. Fiecare femeie răspunde diferit la produsele alimentare – cele mai multe femei pot tolera alimente ușoare și relativ blânde, precum iaurtul, cerealele, fructele și piureurile de fructe.

Alte femei constată că alimentele picante le ajută de fapt să se simtă mai bine. Ascultati-vă corpul pentru a afla ce este mai potrivit pentru dumneavoastră. Daca greata este o problemă la prima oră a dimineții, încercați să puneți seara, pe noptieră, unele alimente neperisabile, cum ar fi biscuiții sărați sau prăjiturile cu ghimbir și serviți una înainte de a vă da jos din pat. Un alt leac pentru senzația de greată este să vă administrați câteva picături de lămâie pe limbă, apoi să beți un pahar cu apă.

În primul trimestru există un necesar crescut de folați ( importanți pentru dezvoltarea sistemului nervos al bebelușului) care poate fi găsit în spanac, pepene galben, nuci, năut, avocado, mazăre, ridichi, ouă, brânză, pâine. De asemenea este nevoie de calciu, elementul principal în dezvoltarea oaselor și a dinților bebelușului. Pentru refacerea rezervei de calciu, gravida trebuie să consume produse lactate ( brânza, lapte, iaurt ).
Hidratați-vă corespunzator. Este important să fiți hidratată suficient în orice moment, dar mai ales dacă ați pierdut lichid prin vărsături.

Deshidratarea poate fi periculoasă atât pentru mamă, cât și pentru copil, de aceea medicul vă va prescrie medicamente care să vă ajute la controlarea senzației de greață și vărsături și va oferi lichide suplimentare pentru combaterea simptomelor.

TRIMESTRUL II

Trebuie pus accentul pe lipide, pentru a construi rezerva de energie esentială în dezvoltarea bebelușului. Lipidele sunt foarte importante pentru dezvoltarea cerebrală și a țesuturilor nervoase ale fătului. Alimentele cu un conținut ridicat de lipide sunt untul, smântâna, uleiul de măsline sau de floarea soarelui, dar și unele tipuri de pește cum ar fi somonul, sardina și macroul. Bebelușul se dezvoltă, iar cantitatea de sânge din organismul său este tot mai mare, ceea ce înseamnă că trebuie consumat mai mult fier. Fierul reduce riscul de anemie, oboseală și cel mai important, pe cel al nașterii premature. Alimentele bogate în fier sunt ficatul de porc și pui, carnea roșie (care trebuie preparată termic), spanacul, gălbenușul de ou.

Gravida trebuie să continue alimentația echilibrată și integrarea elementelor esențiale: calciu, vitamine, proteine, lipide și glucide. Glucidele contribuie serios la formarea țesuturilor fătului și ajută gravida să acumuleze energie, pentru a evita oboseala produsă inevitabil de sarcină. Alimentele ce conțin glucide sunt: cerealele, orezul, pastele făinoase, cartofii, zahărul, legumele uscate.

Pe măsură ce bebelușul se dezvoltă, stomacul și intestinele gravidei sunt comprimate și aceasta începe să întâmpine dificultăți în alimentație. Sunt recomandate mesele mici si dese, completate de plimbări la fel de dese, pentru a ușura digestia. Trebuie pus mai mult accent pe proteine, numite și “cărămizile vieții”. Alimentele bogate în proteine sunt carnea, peștele, produsele lactate, ouăle.

TRIMESTRUL III

Odată cu intrarea în cel de-al treilea trimestru de sarcină, mișcările gravidei sunt tot mai dificile. Acum trebuie pus accentul pe vitamine. Se poate folosi și un supliment prescris de medic, însă cu cât alimentația gravidei este mai echilibrată și implicit corectă, cu atât necesitățile bebelușului și ale gravidei sunt acoperite mai bine. Iată alimentele cele mai bogate în vitamine:

Vitamina A: lapte integral, legume verzi, ficat, pește, morcovi, portocale;
Vitamina B: cereale integrale, legume verzi, carne, ouă;
Vitamina C: fructe și legume proaspete;
Vitamina D: pește (macrou, somon, sardină), ouă, unt;
Vitamina E: uleiuri vegetale, spanac, varză;
Un pahar zilnic cu lapte îți asigură și aportul optim de vitamina B2 și B12.

Bebelușul ocupă tot mai mult spațiu, presând vasele de sânge, intestinele, ceea ce poate provoca constipație. Din această cauză, trebuie consumate multe fibre. În plus, gravida trebuie să bea multă apă sau suc natural de fructe, lapte și ceai. Alimentația trebuie completată cu exerciții fizice ușoare, mai ales gimnastică, special pentru gravide. Alimentele bogate în fibre sunt cerealele, cartofii (fierți în coajă), pâinea, fructele și legumele.

Niciun aliment singur nu poate oferi tot ceea ce viitoarea mămică și bebelușul ei au nevoie, asa că trebuie consumat câte puțin din toate. Mișcările gravidei sunt anevoioase acum, obosește repede, iar momentul nașterii se apropie, astfel că are nevoie de energie și susținere nu doar din partea celor dragi, dar și din dieta alimentară. Trebuie continuat aportul de vitamine, calciu, glucide, lipide, proteine și fibre, prin cele trei mese principale și cele două gustări ușoare.

Bebelușul este deja format și pregătit să vină pe lume, însă asta nu înseamnă că mămica nu trebuie să mai aibă grijă de ea în ultima lună. Puiul ei trebuie să se nască în cele mai bune condiții!

Dr. Daniela Pintican,
medic specialist Obstetrică-Ginecologie

Nota redacției:

Pe dr. Daniela Pintican o găsiți în Cluj, la Clinica Medlife, la Clinica Novogyn, la Clinica Ginecologie II „Dominic Stanca” și la Clinica Pro Vita