Selectați pagina

Siguranța copiilor pasageri, de la ignoranță la „Copil Iubit la Bord”, un program gratuit care schimbă comportamente. INTERVIU cu lect. univ. dr. Diana Dulf, cercetătoarea care a dat tonul proiectului VIDEO

Siguranța copiilor pasageri, de la ignoranță la „Copil Iubit la Bord”, un program gratuit care schimbă comportamente. INTERVIU cu lect. univ. dr. Diana Dulf, cercetătoarea care a dat tonul proiectului VIDEO

Amenda pentru transportul necorespunzător al copiilor în mașină este de 580 de lei, iar șoferul este sancționat și cu 3 puncte de penalizare. Asta prevede Codul Rutier din România. Dar despre siguranța copiilor pasageri în mașini nu se vorbea prea mult, în urmă cu 10 ani , de exemplu.

Acest subiect a fost adus în atenția opiniei publice din România, din 2017, când a apărut în spațiul public inițiativa Copil Iubit la Bord. Primul program din țara noastră, bazat pe o abordare multisectorială, care are drept scop siguranța copiilor pasageri în autovehicule. Iar în ultimul an, Copil Iubit la Bord a dezvoltat, în premieră europeană, o aplicație – Child Car Safety App – care oferă părinților informații utile despre sistemele de transport ale copiilor pasageri.

Pentru că este unică și gratuită, aplicația Child Car Safety App a atras atenția profesioniștilor din comunicare, dar și a influencerilor din zona de educație și parenting, care au ales să o popularizeze.

Mirela Retegan, Anca Dinu și Bogdan Bob Rădulescu promovează aplicația CILB

De la o cercetare, la un program național

În 2017 o cercetătoare de la Departamentul de Sănătate Publică – UBB din Cluj-Napoca, acum lect. univ. dr. Diana Dulf, reușea să obțină finanțare din granturi străine, pentru cercetarea sa, începută în 2009. Cercetarea viza tocmai necesitatea unui program de prevenire și, totodată, de conștientizare a siguranței copiilor, atunci când se află în trafic, în autovehicule. Odată obținută finanțarea, din partea Fundației Botnar, a fost demarat și un proiect pilot, în Cluj-Napoca. Dar ținta finală este replicarea programului la nivel național, iar în acest sens s-au făcut deja pași consistenți.

Copil Iubit la Bord a devenit, cumva firesc, un proiect al comunității. Universitatea Babeș-Bolyai, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, sunt doar trei dintre instituțiile importante din România, care au sprijinit și sprijină și acum activitățile de informare, trainingurile și acțiunile de conștientizare derulate în trafic, sub sigla Copil Iubit la Bord.

„Copil Iubit la Bord are la bază dorința de a mobiliza o comunitate pentru a-și da mâna pentru o schimbare atât de necesară – aceea a statisticilor negre legate de copiii transportați incorect în timpul transportului cu mașina. „O furnică nu poate răsturna un munte, dar îl poate muta din loc încet, bucăţică cu bucăţică.”, spune un citat celebru. O colonie de „furnici” va muta bucățelele acelea mult mai repede și în acest lucru stă forța de schimbare a comunității. Eu cred în puterea coloniei din care facem parte cu toții, de a muta munții din loc și de a schimba mentalități și comportamente”, spune Ramona Brad, directorul programului, potrivit copillabord.ro

Aplicația, un pas uriaș pentru utilizatorii nativ digitali

Copil Iubit la Bord a învățat să țină pasul cu nevoile utilizatorilor. A crescut împreună cu primii copii transportați, în siguranță, în mașină și a fost mereu alături de părinți. Iar de circa 8 luni, toți cei interesați de siguranța copiilor pasageri au la dispoziție informații la un touch screen distanță.

Am stat de vorbă cu lect. univ. dr. Diana Dulf, cercetătoarea, care a dat tonul programului Copil Iubit la Bord și care acum este expert în cadrul proiectului. Am discutat despre aplicația CILB, instrumentul ce permite părinților, bunicilor și tuturor celor interesați de acest subiect, să verifice dacă scoicile, scăunelele sau booster-ele pe care le dețin sunt și cele potrivite micilor pasageri.

Diana Dulf
lect. univ. dr. Diana Dulf, expert în cadrul proiectului Copil Iubit la Bord/Foto: arhiva personală

ȘtiriMed: De ce este important pentru organizația Copil Iubit La Bord să aibă o aplicație?

lect. univ. dr. Diana Dulf: Aplicația a fost dezvoltată în urma identificării în rândul părinților a nevoii de a înțelege mai bine importanța utilizării corecte a scaunelor auto. Aplicația este un instrument educațional, care ajută părinții să instaleze corect un scaun auto, indiferent de vârsta copilului. Aceasta oferă informații punctuale pentru orice tip de scaun auto – scoică, scaun sau înălțător. Scopul principal al aplicației este de a crește nivelul de utilizare a scaunelor auto, și mai specific, de a crește utilizarea corectă/adecvată a acestor dispozitive.

ȘtiriMed: Care este partea de unicitate a aplicației?


lect. univ. dr. Diana Dulf: Child Car Safety App are o funcție unică, ce permite verificarea scaunelor auto pentru copii prin scanarea etichetei și, astfel, alegerea sistemului potrivit în funcție de vârsta, înălțimea și greutatea copilului. Utilizatorul poate să creeze pe aplicație mai multe conturi – pentru fiecare copil în parte – și să partajeze contul între membrii familiei. Astfel, membrii familiei au acces la aceeași informație și împărtășesc responsabilitatea călătoriilor cu mașina.

Aplicația este în continuă îmbunătățire, iar după ultimele evaluări făcute am adăugat mai multe funcționalități, care îi ajută pe părinți să țină în același loc, toate informațiile utile. De exemplu, atunci când achiziționezi un scaun, este foarte importantă valabilitatea scaunului, iar aplicația atenționează utilizatorul în momentul în care trebuie schimbat scaunul auto utilizat, dacă aceste informații sunt introduse în aplicație. De asemenea, aplicația este dezvoltată astfel încât să susțină programele conexe ale Proiectului CILB și să devină o resursă personalizată pentru siguranța copiilor în mașină.

ȘtiriMed: Cum ii poate ajuta concret aplicația, atât pe părinții de bebeluși, cât și pe cei de copii mai mari?

lect. univ. dr. Diana Dulf: Părinții pot verifica dacă scaunul pe care îl au sau pe care vor să-l achiziționeze este potrivit pentru copil. După scanarea etichetei și crearea unui profil al copilului, părinții vor primi informații care confirmă dacă scaunul este potrivit și respectă reglementările europene în ceea ce privește siguranța copiilor în mașină.

Părinții mai primesc notificări care îi ajută să fie la curent cu regulile de siguranță pentru micii pasageri, au secțiuni destinate legislației și articole educative de tips and tricks despre călătoria în siguranță și pot partaja contul cu alt membru al familiei. Indiferent dacă părinții își adaugă un scaun sau nu, au acces la un ghid complet de siguranță a copiilor în mașină, mereu la îndemână.
Pentru copiii mai mari, pe lângă opțiunile de mai sus, părinții vor putea testa, prin intermediul aplicației, când copilul e pregătit să treacă de la înălțător la centura de siguranță.

Potrivit Dianei Dulf, în lunile februarie și martie, echipa CILB a desfășurat o activitate de evaluare a aplicației, pentru a identifica cum contribuie acest instrument digital la îmbunătățirea comportamentului părinților în ceea ce privește siguranța copiilor în mașină.

Cum poate fi descărcată aplicația CILB?

Aplicația este disponibilă, atât pentru Android, cât și pentru IOS.

Download App Store: https://apple.co/3XgcswR
Download Google Play: 

CITEȘTE ȘI: „PUNEM ÎMPREUNĂ CENTURA DE SIGURANȚĂ MICILOR PASAGERI”, NOUA CAMPANIE A PROGRAMULUI DE RESPONSABILIZARE SOCIALĂ „COPIL IUBIT LA BORD”