Medicamente lipsă din farmacii. Ce soluţii are ministrul Sănătăţii
Mai multe medicamente lipsesc din farmacii. Este vorba despre Paracetamolul pentru copii care nu se găseste.
Reprezentanţii ministerului sănătăţii spun că există probleme cu aprovizionarea cu medicamente atât în România cât şi la nivel internaţional. Una dintre cauze este creşterea consumului de medicamente, în contextul în care numărul infecţiilor respiratorii a crescut faţă de perioada pandemiei.
Pe de altă parte există presiune asupra producţiei de materie primă care provine în principal din India şi China. În plus, preţul medicamentelor în România este printre cele mai mici din UE, susţin cei de la MS.
“Examinăm posibilitatea restricţionării temporare la export pentru anumite categorii de medicamente, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale din România, mai ales a antibioticelor pentru copii şi a altor tipuri de medicamente, inclusiv oncologice, a declarat Alexandru Rafila.