Selectați pagina

Mirosul de gunoi de la Pata Rât, pericol de sănătate publică. Garda de Mediu a constatat și a aplicat zero sancțiuni

Mirosul de gunoi de la Pata Rât, pericol de sănătate publică. Garda de Mediu a constatat și a aplicat zero sancțiuni

Municipiul Cluj-Napoca este acoperit, de câteva zile, de un miros pestilențial, care provine de la Rampa Ecologică pentru depozitarea deșeurilor Pata Rât. Nemulțumiți de situație și de mirosul ce se simte în toate zonele orașului, oamenii au făcut numeroase sesizări pe aplicația MyCluj și pe site-ul Gărzii de Mediu Cluj.

„Sursa mirosului o reprezintă rampa ecologică pentru depozitarea deșeurilor, din cauza unor deficiențe ale operatorului rampei, Supercom. Este vorba de o defecțiune la stația de tratare a gunoaielor, acestea au fost depozitate necorespunzător, fiind și cald, au început să miroase. Defecțiunea a fost remediată, însă situația va mai dura câteva zile, deoarece operatorul trebuie să trateze atât deșeurile depozitate deja, cât și pe cele pe care urmează să le colecteze. Am fost la fața locului noi, de la Garda de Mediu Cluj, dar și reprezentanți ai Agenției de Mediu, ai Consiliului Județean, ai operatorului de salubritate și ai DSP”, a declarat pentru ȘtiriMed, Lucian Stanca, din cadrul Gărzii de Mediu Cluj

Stanca a mai precizat că au fost luate și probe din aer, pentru a verifica nivelul de amoniac și de dioxid de carbon. Întrebat dacă au fost aplicate sancțiuni, Lucian Stanca a precizat că „încă nu, dar situația este în analiză”

Putoarea de la Pata Rât, pericol de sănătate publică

Medicii atrag atenția autorităților competente să remedieze urgent situația, întrucât aerul urât mirositor este încărcat cu particule nocive și există risc de îmbolnăvire a populației, de la afecțiuni respiratorii, până la afecțiuni gastrice.

„Autoritățile trebuie să fie conștiente că există risc de îmbolnăvire a populației și să ia măsuri urgente. Acum, avem puțin noroc că a plouat și mirosul nu se mai simte atât de puternic, dar aerul este încărcat de particule nocive. În pericol sunt cei care au imunitatea scăzută, pacienții cu alergii și cei cu boli respiratorii cronice, cei cu astm, de exemplu, a căror stare de sănătate se poate agrava. Soluția este, fie să plece din oraș o perioadă, fie să stea în casă, cu geamurile închise”, a explicat pentru ȘtiriMed, Dr. Elena Nagy, medic de familie în Cluj-Napoca

Medicul a mai spus că există și riscul apariției enterocolitelor în rândul populației.

„Muștele și țânțarii pot fi vectori în transmiterea bolilor gastrice. Oamenii să fie foarte riguroși cu igiena mâinilor și să spele foarte bine legumele și fructele”, a mai precizat Dr. Elena Nagy

Autoritățile locale nu văd problema

În timp ce oamenii sunt deranjați și îngrijorați de mirosul care învăluie orașul, primarul Emil Boc se consideră o victimă și spune despre sesizări că „Am luat capace, săptămâna asta, fără să am nicio vină, pentru mirosul produs de la CMID”

„O firmă care e privată trebuie să își facă datoria ca la carte, nu noi cei care administrăm orașul să luăm mustrările oamenilor fără să avem nicio vină. Primăria nu are nicio treaba cu CMID. Consiliul Județean a lansat o licitație și acum e o firma care se ocupă. Acum, avem un operator privat care trebuie să înțelegea că la Cluj nu e tocmeală, nu merge și așa și așa. Firma a spus că vine de la găinațul de la Aiton. Îmi e foarte greu să cred că de la 20 km de Cluj mirosul a ajuns la Cluj și se manifestă așa. Autoritățile statului vor stabili. Cu noi nu se glumește”, a declarat primarul Emil Boc, într-o intervenție la Napoca FM.

Șefii județului aruncă vina pe găinațul din Aiton

La solicitarea ȘtiriMed, reprezentații Consiliului Județean Cluj, instituție care a contractat către Supercom gestionarea Centrului de Deșeuri, nu au oferit o părere oficială legat de situația mirosului ce se degajează de la Pata Rât. În mai multe intervenții în presa locală, însă, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a declarat că mirosul ar veni de la o fermă de găini situată în localitatea Aiton, aflată la 20 km de Cluj-Napoca.

Ca să își „probeze” declarația, șeful județului i-a trimis în control la Aiton pe inspectorii de la Garda de Mediu și Agenția de Mediu, dar, ajunși la fața locului s-au contrazis în… mirosuri.

”Părerile lor a fost împărțite. Cei de la Agenția de Protecție a Mediului și Garda de Mediu Cluj au spus că este gunoi de pasăre și nu afectează sănătatea. Au zis că mirosul acesta nu a ajuns la Cluj, că în oraș era un alt miros. Cei la Consiliul Județean Cluj au zis că e mirosul de la Cluj. O țineau sus și tare că mirosul de aici s-a dus până la Cluj”, a declarat Nicolae Făgădar, primarul comunei Aiton, citat de Știri de Cluj

Photo by Sorin Gheorghita on Unsplash

CUM NE SPĂLĂM CORECT PE MÂINI. GESTUL BANAL CARE AR PUTEA STOPA ÎNMULȚIREA INFECȚIILOR NOSOCOMIALE