Select Page

Medicii de familie nu mai vor card de sanatate. Mesaj pentru Guvern: sistemul informatic e nefuncțional, iar noi suntem în plină perioadă de transmitere comunitară cu SARS-COV2

Medicii de familie nu mai vor card de sanatate. Mesaj pentru Guvern: sistemul informatic e nefuncțional, iar noi suntem în plină perioadă de transmitere comunitară cu SARS-COV2

Medicii de familie acuză Guvernul că în perioada pandemiei i-a tratat pe o Cenușăreasă a sistemului sanitar, în condițiile în care „„neînsemnatul” medic de familie a preluat poveri semnificative din întreaga infrastructură de sănătate. ”

Nemulțumirile medicilor de familie ating un nou apogeu, după ce Guvernul intenționează ca de la 1 octombrie să reintroducă obligativitatea cardurilor de sănătate pentru consultațiile la cabinet. Această obligativitate a fost ridicată odată cu intrarea în stare de urgență din cauza COVID-19, pentru a proteja astfel atât pacienții, cât și personalul medical.

„Societatea Naţionala de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia ca manipularea cartonului cu cip reprezintă un risc semnificativ atât pentru pacienţi cât şi pentru personalul medical. Care este beneficiul estimat în condițiile unui sistem informatic nefuncțional? Repetarea blocajelor din sistem și crearea din nou a cozilor la ușa cabinetelor? Este aceasta o nouă metodă de luptă împotriva pandemiei? Măsura vine în contextul unei nemulţumiri justificate a medicilor de familie faţă de modul în care a fost tratat sistemul medical primar în perioada pandemiei, sistem despre care s-a afirmat că are doar rolul de a elibera adeverinţe, în vremuri în care „neînsemnatul” medic de familie a preluat poveri semnificative din întreaga infrastructură de sănătate.”, se arată într-un comunicat al Societății Naționale a Medicilor de Familie

Cei care îi reprezintă pe medicii de familie spun că, spre deosebire de alte categorii medicale, statul nu a oferit cabinetelor de Medicină de Familie niciun fel de sprijin. Cerințele au existat însă, la fel și presiunile puse pe medicina primară.

„Medicii de familie nu au primit de la statul român nici materiale, nici sprijin sau logistică pentru stabilirea circuitelor, nici informaţii actualizate pentru organizarea asistenţei medicale primare. Acum se impune reintroducerea cardului şi aceast lucru presupune din nou modificarea circuitelor, solicită interacţiune prelungită şi inutilă cu pacienţi care pot fi infectați cu virusul SARS-CoV2, aglomerarea pacienților la ușile cabinetelor şi foarte mulţi timpi pierduţi pentru birocraţia digitală într-un sistem care, nu este un secret, are mari carente de funcţionare.”, se mai arată în comunicatul SNMF

Medicii de familie sustin că de când a fost declarată pandemia, au acceptat „să facă gesturi medicale riscante, să îşi asume îngrijirea pacienţilor şi să se adapteze profesional noilor rigori.” Tocmai de acees, consideră că acum nu e cazul să fie împovărați inutil cu proceduri care nu țin de medicină și care i-ar transforma în funcționari birocratici.

„SNMF atrage atenţia guernanţilor că pentru a rezolva problemele din sistemul medical este suficient să se consulte cu practicienii şi vor avea surpriza unor solutii simple, aplicabile şi adecvate. Vor fi evitate perioade cu reglementări contradictorii, nemulţumiri şi critici justificate. Un exemplu relevant este procedura de eliberare a concediilor medicale pentru pacientii COVID19, care s-a făcut pe baza unei legislaţii elaborate cu grave deficienţe. Reamintim domnilor guvernanţi că suntem în plină stare de transmitere comunitară a infecţiei cu SARS COV 2! Medicii de familie cer să fie lăsaţi să interacţioneze eficient şi uman cu pacienţii lor!”, mai spun cei din Societatea Națională de Medicină de Familie

CITEȘTE ȘI MEDICII DE FAMILIE DIN CLUJ, FĂRĂ ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE ȘI DEZINFECTANȚI. MEDIC DE FAMILIE: „AM AJUNS SĂ NE CONFECȚIONĂM MĂȘTI DIN ȘERVEȚELE ȘI SĂ NE PUNEM ÎN CAP BOTOȘEI DE UNICĂ FOLOSINȚĂ”

About The Author