Selectați pagina

Medicii din Mureș protestează în stradă împotriva propunerii de reducere a fondurilor

Medicii din Mureș protestează în stradă împotriva propunerii de reducere a fondurilor

În jur de 100 de medici de familie au protestat, marţi, timp de două ore, în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, ca urmare a propunerii de reducere cu circa 30% a sumelor pentru pacienţii asiguraţi şi pentru serviciul efectuat, potrivit Agerpres.

„Cabinetele medicilor de familie primesc două feluri se sume. Una pentru fiecare pacient, asigurat, înscris care în 2023 era de 12 lei, iar acum va fi de 7,7 lei, şi o sumă pentru serviciul efectuat, care în 2023 era de 8 lei, iar acum va fi de 6,2 lei. Se pare că decidenţii noştri nu consideră sistemul medical esenţial, nu le pasă nici de noi, nici de pacienţii noştri şi de aceea am ajuns în acest punct. Subfinanţarea este drastică şi este foarte greu să ne susţinem cabinetele – plătim personal, asistent, contabil, femeie de serviciu, facturi, contracte, absolut tot. Trebuie să ne susţinem acest cabinet, trebuie să investim ca să putem să fim medici competenţi. Trebuie să investim în aparatură, nu ne putem permite acest lucru pentru că nu avem o predictibilitate pe viitor. Noi nu ştim dacă la anul vom putea să plătim ratele pentru aparatura respectivă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş, dr. Luminiţa Boitor.

Reprezentanta protestatarilor a afirmat că la sfârşitul anului trecut medicii nu au protestat pentru a primi bani în plus, ci doar pentru a li se deconta la timp serviciile prestate şi că un exemplu este că restanţele aferente lunii noiembrie au fost plătite abia săptămâna trecută.

Despre autor