Burnout învins cu terapie prin artă, la Spitalul Militar Cluj
Perioadele de burnout pot fi învinse și cu ajutorul artei. Medicii și personalul medical de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” participă, timp de 7 zile, la ședințe și ateliere prin artă.
Atelierele sunt organizate de Asociația Culturală Create.Act.Enjoy, iar la finalul perioadei de lucru, cadrele medicale vor avea și un spațiu de relaxare, amenajat în curtea spitalului.
„Ieri în cadrul unui atelier de burnout, o parte din personalul spitalului, cadre medicale și nu numai, expus o perioadă îndelungată la situații stresante, a desfășurat activități de recreere, relaxare sau antistres, pentru creșterea încrederii și a stării de bine.
se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Direcției Militare din cadrul MApN
În zilele următoare, oaspeții ne vor bucura cu ateliere în format video, un concert în aer liber și cu amenajarea unui spațiu de relaxare în curtea spitalului, toate având ca scop relaxarea fizică, emoțională și mentală atât a personalului spitalului, cât și a pacienților.”