Aproape 100 de medici o susţin, printr-o scrisoare, pe colega lor de la Spitalul Judeţean Suceava, cercetată pentru luare de mită
Aproape 100 de medici din Spitalul Județean Suceava au semnat o scrisoare de susținere pentru șefa Secției de Oncologie. Aceasta este cercetată penal pentru luare de mită în formă continuată, iar după ce a stat cinci zile în arest preventiv a fost plasată ulterior în arest la domiciliu.
Memoriul de susţinere a medicului Anca Dumitrovici Ababneh a fost semnat de 95 din cei 252 de medici care activează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, potrivit europafm.ro
Aceștia spun că “eventualele daruri din partea pacienţilor, dacă într-adevăr acestea există, ar putea reprezenta doar un mic gest de recunoştinţă din partea acestora”.
Și toate acestea pentru efortul şi seriozitatea depuse în salvarea vieţilor lor.
Semnatarii scrisorii, care a fost depusă la Curtea de Apel Suceava, mai spun că nu cred că în cazul colegei lor poate fi vorba de luare de mită sau primire de foloase necuvenite.
Pe de altă parte judecătorii de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava consideră că faptele de care este acuzată Anca Dumitrovici Ababneh au caracter penal și întrunesc elementele infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În cazul șefei Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava anchetatorii arată că ar fi primit mită de 64 de ori constând în diferite sume de bani, dar și alte produse, cum ar fi cafea sau miere de albine.
Faptele ar fi fost comise în cursul anului trecut, iar totul s-a aflat după sesizările familiilor a doi bolnavi de cancer.