

Şcoala va începe normal pe data de 9 ianuarie, a anunţat ministrul educaţiei Ligia Deca, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Sănătăţii. În contextul cazurilor de gripă, sunt însă o serie de recomandări printre care purtarea măştilor de protecţie de către profesori şi elevi, dar şi efectuare triajului epidemiologice.
„Procesul educațional va reîncepe începând cu 9 ianuarie, așa cum este prevăzut în structura anului școlar. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că după doi ani pandemici este foarte important să păstrăm ritmul și să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul trebuie să fie pe prevenție. Există o serie de recomandări. În primul rând, realizarea triajului zilnic, atât de familii, acasă, pe baza identificării eventualelor simptome, urmate de izolarea copiilor acasă și realizarea triajului zilnic atucni când elevii intră la școală sau la grădiniță. De asemenea, recomandăm, sigur – nu este obligatoriu, recomandăm purtarea măștii de protecție de cadrele didactice și de ce nu și de către elevi. De asemenea, este important să fie respectate măsurile de igienă. Foarte importantă aerisirea periodică a încăperilor”, spune Ligia Deca, ministrul Educaţiei.
În această perioadă şcolile ar trebui să limiteze accesul persoanelor care nu au legătură directă cu procesul educațional.
„În cazul în care copiii prezintă simptome respiratorii, recomandăm părinților consultarea medicului de familie pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventualele investigații suplimentare recomandate”, a mai precizat Ligia Deca.
Vineri dimineață ministrul Educaţiei va avea o videoconferință cu inspectorii generali din toate judeţele tării pentru pregătirea reînceperii cursurilor.