Moartea tragică a copilului Luca duce la verificări de amploare în sistemul de Protecție al Copilului. Ce a ieșit la iveală la scurt timp de la tragedie. A fost sesizat Avocatul Poporului
Tragedia lui Luca, băiatul de 9 ani din Cluj-Napoca, omorât în bătaie de mamă, scoate la iveală lucruri aberante, care nu ar trebui să se întâmple într-o țară, unde se presupune că există legi și instituții care apără drepturile copiilor.
Verdict dat de psiholog: mama lui Luca e bolnavă psihic
O verificare fulger a reprezentanților Consiliului Județean Cluj la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – instituție subordonată CJ Cluj – scoate la iveală un fapt greu de înțeles: Sonia Alb, mama lui Luca este bolnavă psihic, câțiva ani i-au fost retrași copiii din grijă, însă în urmă cu 5 ani specialiștii DGASPC Cluj și-au dat avizul ca Sonia Alb să își reia copiii în grijă.
„Documentele ridicate mai relevă faptul că psihologul de caz menționează faptul că ,,(mama copilului) este diagnosticată cu retard mintal și tulburare de personalitate asociată cu tulburări de comportament. Doamna este încadrată în grad de handicap grav (fără însoțitor). Alte aspecte menționate: impulsivitate, toleranță scăzută la frustrare, (…) în trecut a experimentat episoade de incoerență, comportament inadecvat/agresiv, ideație suicidară. Cu toate acestea, în condițiile în care mama copilului a recunoscut că aplica pedepse fizice, psihologul de caz a considerat ,,că este în beneficiul copiilor reintegrarea lor în familie,,.”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Cluj
În comunicatul forului județean se mai precizează că în urma controlului a mai reieșit faptul nu este singular cazul lui Luca și al fraților săi, tratat superficial. Ci că ar mai exsista și alte situații de copii reintegrați în familii cu probleme, după analize superficiale.
„Totodată, la acest moment, există și suspiciuni cu privire la abordarea superficială a interesului superior al copilului de către specialiștii instituției în cauză. În ultimii patru ani conducerea DGASPC Cluj a dat deseori dovadă de tratare superficială a cazurilor, analizând hârtii, nu copii. Aceste situații au dus la destituirea directorului general în anul 2017. Decizia de destituire a fost atacată, procesul fiind și acum pe rolul instanței de judecată”, scrie în documentul oficial
Consiliul Județean a sesizat și Avocatul Poporului în acest caz.
„În contextul controalelor din ultimele luni, președintele Consiliului Județean Cluj a dispus un audit general extern la D.G.A.S.P.C. Cluj, efectuat de o societate specializată neutră, audit care să releve situația clară a instituției, anume: proceduri de protecție socială, managementul de caz, personal, angajări, investiții. De asemenea, având în vedere gravitatea cazului cât și deficiențele de sistem care au dus la această situație, președintele Consiliului Județean Cluj sesizează instituția Avocatului Poporului și pune la dispoziția acesteia toate documentele necesare.”, au transmis reprezentanții CJ Cluj
DGASPC se apără
În replică, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului spun că reintegrarea celor doi gemeni David și Luca, în familia biologică s-a făcut cu respectarea tuturor pașilor legali.
„Reintegrarea gemenilor în familia mamei s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare, anterior reintegrării având loc vizite lunare ale mamei și frățiorului mai mare cu cei doi copii, întâlniri care s-au desfășurat în condiții optime. Precizăm faptul că cei 2 copii, înainte de reintegrare, au petrecut vacanțele în familie alături de mamă și frățior, copiii fiind nerăbădători să se întâlnească.
După reintegrarea care s-a făcut de către Tribunalul Cluj, există un număr de 6 rapoarte de monitorizare post-reintegrare, maximum de rapoarte prevăzute de lege și stipulate în sentință, urmând ca primăria, ca autoritate locală, prin direcția de specialitate să ofere servicii în continuare, la nevoie. Subliniem rolul deosebit de important al comunității locale (vecini, educatori, medici, etc. care intră în contact cu copiii) în a sesiza supiciuni de abuz autorităților locale și D.G.A.S.P.C. –urilor de la nivel județean care pot interveni cu promptitudine.”, au scris reprezentanții DGASPC Cluj pe pagina oficială de Facebook
CITEȘTE ȘI: RAPORT WORLD VISION: 1 DIN 2 PĂRINȚI ÎȘI BATE COPIII
Frații lui Luca – geamănul David și fratele de 11 ani- sunt acum în grija DGASPC, unde sunt securizați și au intrat într-un program de consiliere psihologic.
Între timp, Luca este înmormântat în cursul zilei de miercuri, iar de funeralii nu s-a ocupat familia, ci Asociația Misionarii lui Padre Pio, ONG-ul în cadrul căruia Luca și frații lui participau la diverse activități recreative.