Selectați pagina

Un bebeluș a venit pe lume la locul de muncă al mamei sale. Copilul a avut patru moașe

Un bebeluș a venit pe lume la locul de muncă al mamei sale. Copilul a avut patru moașe

Un bebeluș a decis să vină pe lume chiar la locul de muncă al mamei sale, adică la combinatul Azomureș. Mama lui, însărcinată în 37 de săptămâni se afla la muncă, marți, în momentul în care a debutat travaliul. Iar colegii au sunat de urgență la 112. Membrii echipajului SMURd au fost cei care au ajutat-o pe femeie să își aducă bebelușul pe lume. Astfel, copilul a avut nu una, ci patru moașe.

”Anda, Adrian, Robert și Zoltan sunt eroii acestei întâmplări și “moașele” copilului! Ieri seară, în jurul orei 18.30, un apel la 112 avea să alerteze echipajul SMURD de la Punctul de Lucru Azomureș… O femeie însărcinată în 37 de săptămâni avea nevoie de ajutorul lor. Tânăra era speriată, se afla la prima naștere și acuza dureri foarte mari la fiecare două minute. Era deja în travaliu, nașterea se putea produce oricând! Nu mai era timp de așteptat! Colegii noștri au început imediat pregătirile necesare nașterii! După aproximativ 20 de minute, băiețelul a venit pe lume.”, se arată într-o postare, pe pagina de Facebook a ISU Mureș

echipaj isu mures
Echipajul ISU Mureș care a adus pe lume un bebeluș, în Combinatul Azomureș/Sursa: Facebook ISU Mureș

Reprezentanții ISU Mureș precizează că paramedicii au acordat primul ajutor calificat atât mamei, cât și copilului, până la sosirea în sprijin a unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Cei doi au fost preluați de personalul medical din cadrul Spitalului Județean Mureș pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate.

Echipajul de prim ajutor de pe ambulanța SMURD era format din patru paramedici. Trei dintre aceștia, plutonier major Țiboc Adrian, plutonier major Craioveanu Robert și plutonier Lovasz Zoltan fac parte din echipa ISU Mureș, iar plutonier Lefter Anda este din cadrul ISU Timiș și se afla la cursul de formator din cadrul Centrului de Formare Formatori, Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență – ISU Mureș.

Azomureș are propria stație SMURD

Din fericire pentru mama și bebelușul curajos, echipajul SMURD care a asistat nașterea, a putut interveni imediat, deoarece platforma Azomureș are propiul punct de lucru SMURD.

„Reducerea timpului de intervenție la situațiile de urgență din comunitatea locală a fost principalul obiectiv al înființării unui punct de lucru ISU/SMURD pe platforma Azomureș. Le urăm multă sănătate mămicii și nou născutului și îi felicităm pe paramedicii de pe ambulanță”, au transmis reprezentanții companiei industriale, printr-un mesaj postat pe Facebook

CITEȘTE ȘI: REPUTAT MEDIC GINECOLOG CU SUPRASPECIALIZARE ÎN MEDICINĂ MATERNOFETALĂ, DESPRE FEMEILE CARE VOR SĂ NASCĂ ACASĂ: „VĂ PUNEȚI ÎN PERICOL VIAȚA ȘI SĂNĂTATEA! ȘI PE A BEBELUȘULUI DUMNEAVOASTRĂ!”