Selectați pagina

O căsuță pentru familiile copiilor internați la Institutul Oncologic va fi construită la Cluj

O căsuță pentru familiile copiilor internați la Institutul Oncologic va fi construită la Cluj

O asociație umanitară din Cluj-Napoca a lansat  proiectul „Căsuța Părinților”, care prevede construirea unei clădiri cu 10 camere pentru cazarea gratuită a familiilor copiilor aflați sub tratament medical la Institutul Oncologic. Investiți a se ridică la 1,2 milioane de euro.

Președintele asociației, Claudiu Brisc a declarat că valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 milioane de euro și că proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, clădirea va găzdui familiile copiilor aflaţi sub tratament medical la Institutul Oncologic „I. Chiricuță” din oraș, potrivit Mediafax.

Accesul la cazare va fi gratuit și se va face pe bază de programare de la medicii institutului. <Căsuța Părinților> va avea o suprafață de aproximativ 1.000 mp, 10 camere de cazare cu băi proprii, spațiu de gătit și de luat masa cu toate dotările necesare, loc de joacă pentru copii, bibliotecă, loc de recreere pentru părinți, spațiu comun de socializare, terasă, spații tehnice. Terenul, de 680 mp, situat în apropierea Institutului Oncologic, este pus la dispoziție de Primăria Cluj-Napoca, valoarea totală a investiției fiind estimată la 1,2 milioane de euro. Finanțarea va fi asigurată din surse private, a spus Brisc.

Potrivit acestuia, ideea construirii unei astfel de clădiri este inspirată dintr-un model similar, pe care l-a întâlnit în Franța în urmă cu 10 ani, când a fost cu copilul său la tratament.

 

Despre autor