Selectați pagina

UPDATE TÂNĂRA A PRIMIT CERTIFICATUL. O adolescentă din Cluj a fost vaccinată cu serul Johnson & Johnson, neautorizat pentru vârsta ei. Autorităţile spun că a fost o eroare tehnică

UPDATE TÂNĂRA A PRIMIT CERTIFICATUL. O adolescentă din Cluj a fost vaccinată cu serul Johnson & Johnson, neautorizat pentru vârsta ei. Autorităţile spun că a fost o eroare tehnică

O adolescentă a fost vaccinată la Cluj cu serul Johnson & Johnson în loc de Pfizer. Deşi fata urmează să împlinească 18 ani abia în februarie iar conform protocolului în cazul ei trebuia administrat vaccinul Pfizer ea a primit o singură doză de Johnson & Johnson. Medicii nu au putut însă să îi elibereze certificatul de vaccinare.

UPDATE

Tânăra a primit, până la urmă, certificatul de vaccinare, au anunțat autoritățile din Cluj.

Autorităţile susţin că a fost vorba de o eroare a sistemului. Potrivit reprezentanţilor DSP fata a vrut să se vaccineze ca să meargă la mall.

În urma acestui incident reprezentanţii Prefecturii Cluj au transmis că medicul care a vaccinat adolecenta a dat o notă explicativă către DSP.

În contextul incidentului care a avut loc în cursul zilei de ieri, 15 noiembrie a.c. în care la Centrul de Vaccinare „Anghel Saligny” din Cluj-Napoca a fost vaccinată o persoana în vârstă de 17 ani și 9 luni cu vaccin Johnson & Johnson, punem la dispoziția opiniei publice clarificările oferite de către Direcția de Sănătate Publică Cluj:

„Medicul coordonator al centrului, dr. F. M. a transmis Direcției de Sănătate Publică Cluj o notă de informare privind eroarea administrării vaccinului la o persoana sub vârsta de 18 ani.

Din relatarea doamnei doctor reiese că:

  • La data de 15.11.2021, la ora 8,00 s-a prezentat o persoană de sex feminin, pe nume S. I. L. pentru vaccinare cu Johnson&Johnson. Doamna doctor a scanat cartea de identitate pe tabletă cu credențiale Johnson&Johnson iar tableta a indicat că „persoana poate fi vaccinata, nu are nici o doza” situație în care datele au fost transmise și preluate în RENV. S-a continuat cu completarea chestionarului și cu anamneza efectuată de Dr. R. C. (persoana nu a fost întrebată dacă este minoră) apoi s-a continuat cu vaccinarea cu tipul de vaccin Johnson & Johnson.

În momentul în care s-a încercat scoaterea adeverinței a apărut mesajul „eroare la salvarea datelor: vaccinul nu a fost adăugat din cauza unor erori; persoanele sub 18 am nu se pot vaccina cu acest produs (Johnson&Johnson)”

În această situație doamna doctor a comunicat Direcției de Sănătate Publică incidentul iar DSP a solicitat punct de vedere de la CNSCBT.

Având în vedere precizarea CNSCBT, medicul vaccinator urmează să transmită o notă explicativă prin care să detalieze toată situația, în vederea înregistrării vaccinării în RENV și generării adeverinței de vaccinare.”

Ce spune medicul Valeriu Gheorghiţă

Am vorbit cu directorul DSP Cluj, mi-a confirmat că într-adevăr acest lucru s-a întâmplat A fost, din câte mi s-a transmis, o eroare la momentul triajului, declară Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Vaccinul Johnson&Johnson nu are autorizare pentru cei sub 18 ani.

Din acest punct de vedere sigur că este un lucru care nu trebuie să se întâmple. Există proceduri, instrucțiuni și fiecare persoană care ajunge în centrul de vaccinare trebuie să efectueze acest triaj. Întrebarea este dacă există din punct de vedere medical vreun risc sau vreo repercusiune asupra stării de sănătate? Nu există, nu se anticipează niciun risc, afirmă medicul.

Nu anticipăm că vor fi probleme din punct de vedere medical, dar nu trebuie să se întâmple astfel de situații. Cred că principala recomandare este să ne asigurăm că persoanele care vaccinează cunosc foarte bine instrucțiunile și le respectă, adaugă președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Despre autor