#OameniCareUimesc. Vlad Pop: Dacă va mai exista un singur copil bolnav de cancer, voi alerga pentru el până la capătul lumii
Vlad Pop este omul care a cunoscut de-a lungul anilor suferinţa copiilor bolnavi de cancer şi a ales să stea alături de ei. Vrea să le facă zilele mai uşoare dar mai ales să le dea încrederea că pot să viseze.
Asta pentru că în ultima perioadă aleargă pentru ei. Vlad a ales să îşi folosească picioarele în cele mai dure curse ca să strângă bani pentru educaţia copiilor bolnavi de cancer.
Iar dincolo de suferinţa şi greutăţile personale alege să nu renunţe. Asta pentru că micuţii care trec prin suferinţă îi sunt exemplu că se poate.
Vă invităm să îl cunoaşteţi pe Vlad Pop, care face parte din campania de informare #OameniCareUimesc.
Campania ȘtiriMed îi face mai vizibili, pe oamenii care se implică activ în societatea în care trăiesc. Pe acei oameni care sunt un exemplu pentru copiii de azi și adulții de mâine.
Este o campanie despre oamenii care uimesc prin simplitate, dârzenie, perseverență. Și prin muncă lor, fac lumea un loc mai bun.
Vlad Pop, voluntar Magic, ultramaratonist, om.
ŞtiriMed: Vlad aș vrea să ne spui cum ai ajuns să faci voluntariat pentru asociația Magic?
În 2014 am încheiat o relație de 12 ani, m-am întors în Cluj-Napoca și treceam printr-o depresie. Totul era în ceață, viața nu avea sens și căutam fericirea cu persoane nepotrivite sau în locuri gălăgioase. Într-o zi, l-am auzit pe Vlad Voiculescu discutând despre Rețeaua Citostaticelor și despre cum a creat tabăra MagiCAMP pentru 31 de copii cu cancer.
Un an mai târziu m-am alăturat echipei din tabără, să ajut că voluntar la activitățiile de călărie, creație și multe altele pregătite pentru 100 de copii care au trecut prin experiența bolii. În tabără a fost un băiat la care i-a fost tăiat piciorul din cauza unei tumori osoase. În ultima zi a taberei, copiii au scris pe câte un bilețel o dorință puternică, iar seară le-am înălțat la cer. Baloanele cu dorințele lor pluteau deasupra noastră.
Mesajul de suflet a acestui băiețel a fost „să pot alerga.”. Atunci s-a produs o scânteie și voluntariatul după acea săptămană m-a invățat că pot schimba durerea în dragoste. Dragostea mea poate învinge frica, poate alina suferința și poate salva vieți, așa că acum alerg pentru ei. El și copiii de la Magic sunt supereroii mei, ei m-au motivat să alerg la cel mai dur ultramaraton din lume. Copiii care s-au vindecat de cancer m-au ajutat să înțeleg că este o binecuvântare să fiu sănătos. Să am două mâini și două picioare.
ŞtiriMed: Cel mai adesea oamenii se feresc să facă voluntariat cu copiii bolnavi, pentru că spun ei e prea dureros. Tu de unde îți iei puterea să stai alături de ei în momentele grele?
Când am pierdut pe cineva drag de cancer, m-am simțit neputincios. Am murit înăuntrul meu. Îmi amintesc că eram supărat pe Dumnezeu, de ce El lasă această boală. Până am înțeles că durerea o pot transformă în dragoste. De multe ori prietenii m-au întrebat despre hidratare, somn și echipament dar cred că foarte puțină lume a ajuns să discute cu mine despre ce gândesc, despre sentimentul de singurătate și lupta mentală.
Cu toții trecem prin momente de singurătate, dar trebuie să avem o ancora. Motivația de a ne trezi în fiecare dimineață și a merge mai departe. De ce ești aici? De ce suferi? Nu este mai bine să te oprești? Eu mă gândesc de fiecare dată la copiii care trec prin experiență cancerului din tabăra MagiCAMP. Ei renunta? Părinții lor se opresc? Ei sunt așa niște lecții pentru mine, lecții de dragoste, de putere și de curaj.
Vlad Pop, a alergat de la Cluj la Constanţa pentru copiii bolnavi de cancer
ŞtiriMed: Recent ai alergat de la Cluj la Constanța. Pentru ce ai alergat?
Ideea burselor a venit tot în tabăra MagiCAMP, în 2018. Am întâlnit-o pe Angi, care visa să devină medic și să găsească un medicament revoluționar pentru a trata alți copii bolnavi. Mulți părinți care au avut un copil bolnav de cancer au făcut un efort financiar extraordinar. Ei uneori au vândut tot ce aveau doar să aibă bani pentru operația copilului. Cum pot eu să ajut aceșți copii să meargă înapoi la școală? M-am gandit că trebuie să găsesc o cursă suficient de nebună pentru a strange 600.000 ron. Astfel potsă sprijin 100 de copii, precum Angi, să prindă aripi.
În săptămana aceea am citit despre cel mai dur ultramaraton din lume și mi-am am zis „ce tare ar fi să duc steagul copiilor din tabăra acolo, la Oceanul Arctic!”.
Din cauza pandemiei nu am putut merge la Oceanul Arctic, dar le-am propus organizatorilor să creez o cursa de 620 km de la Cluj la Constanța. Asta pentru ca și în 2021 să strâng suma necesara pentru educația a 100 de copii că după chimioterapie să meargă înapoi la școală.
ŞtiriMed: Care au fost cele mai dificile momente din această cursă?
Tatăl meu a murit înainte de cursa. Am plecat cu această durere și cu speranța că el este alături în sufletul și în mintea ta, chiar dacă nu-l mai pot îmbrățișa. Cred că nu suntem pregățiți niciodată pentru un moment atât de greu deși în adâncul sufletului meu. Deşi ştiam că ziua asta va veni mai repede sau mai târziu, parcă a venit prea repede.
În a cincea zi am plecat de la Sinaia spre București. Au trecut 20 de ore de când alergam și tot corpul îmi spunea să mă opresc de durere. Știam că părinții și copiii cu cancer nu renuntă, așa că nici eu nu pot să renunț. Eram singur pe drum pe la trei dimineață, nici o maşină sau om și am început să am halucinații de la oboseală. Lumini în formă de oameni au apărut pe drum, nu i-am recunoscut, dar era un sentiment de pace. Mergeam cu capul plecat și l-am simțit pe tată lângă mine, mergea la pas cu mine. Nu eram singur, nu am fost niciodată, el este cu mine.
ŞtiriMed: De câte ori ți-a venit să te opreșți, să abandonezi? De ce nu ai făcut-o?
În octombrie am divorțat. În fiecare zi am vrut să renunț la tot ce fac și să plec în altă țară, dar mi-am dat seama că asta nu era soluția. Medicii spun că atunci când alergi corpul tău elimina o serie de chimicale. Eram la intrare în Sighișoara când am realizat că ceea ce fac la Asociația Magic este mai presus de mine sau de ea. Fiecare pas, durere, bucurie, totul este pentru copiii și părinții care trec prin experiență bolii oncologice.
Problemele mele, nu sunt probleme. Nu am de ce să mă plâng, nu am de ce să fiu trist pentru că relația noastră nu a fost așa cum am visat. Da, am greșit și poate să ar fi trebuit să fac lucrurile diferit, dar nimeni nu te poate pregăti pentru ce îți aduce în cale viață. Nu contează ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci. Nu există experiență căreia să nu-i poți supraviețui dacă ai dragoste să înfrunți viață.
Durerea. Mă trezeam cu ea, alergam cu ea și mă culcăm cu ea. Era prezența tot timpul și după apus intensitatea creștea. I-am zis „Eu nu voi renunta și tu nu vei pleca, așa că trebuie să învățăm să trăim unul cu altul pentru câteva zile.” Atunci când crezi în visul tău, lupta, speră, crezi în ține pentru că mai devreme sau mai târziu vei ajunge învingător.
ŞtiriMed: Cine te-a încurajat și susținut?
Nimic nu aș putea să fac singur! Gândurile tuturor celor care au fost alături și toate mesajele pe care le-am primit m-au încărcat de putere atunci când nu credeam că mai pot să mai fac un pas. Oamenii pe care i-am întâlnit pe traseu m-au învățat că încă este speranța, că există magia binelui. Boala unește oamenii.
În centrul Râşnovului mi-a ieșit în cale Marian care a oprit pe marginea drumului și a zis că vrea să mă ajute. M-a văzut la televizor și a rămas impresionat de ceea ce fac pentru copiii cu cancer. Mi-a oferit pâine, lapte și alte bunătăți, dar ochii lui spuneau o poveste, o poveste mult prea grea pentru a fi spusă. Nu am avut curajul să-l întreb, dar cred că și el a avut pe cineva drag care a trecut prin experiența cancerului. Cu lacrimi în ochi ne-am îmbrățișat și fiecare a mers pe drumul lui. Oamenii potriviți la momentul potrivit.
Românii sunt săritori, ne-au invitat la masă și în casele lor. Este cel mai frumos sentiment când cineva care nu te cunoaște sau pe care nu-l cunoști îți deschid brațele sau porțile casei. În satul Ileana mergeam cu Adi Bulboacă când un domn ne-a stricat de pe prispă casei. “Veniți de la Cluj?” Ne-a văzut la televizor și a vrut să știe cu ce ne poate ajuta. “Cum să nu mănânci nimic?“ După câțiva kilometri ne-a prins din urmă pentru că soția lui l-a adus cu maşina și ne-a dat o pungă plină cu ciocolată Heidi. Am desfăcut ciocolata cu alune, preferată lui Adi, și ne-am bucurat ca niște copii.
ŞtiriMed: Ce ai simțit când ai ajuns la finish?
În ultima zi m-am trezit cu un răsărit uimitor. Față și picioarele îmi erau umflate, durerea creștea cu fiecare pas, dar eram plin de entuziasm pentru că mai aveam un ultim efort. Adi Bulboacă mi-a spus că în ultima zi kilometrii nu se mai adună, se scad. Până acum calculam 92 km + 130 km și tot așa la sfârșitul fiecărei seri. Apoi au fost din oră în oră 58, 51, 44 până când au rămas sute de metri și într-un final doar câțiva pași. Cu 2 km înainte de a termină cursa de 620 km de la Cluj la Constanța. 7 zile și jumătate de mers pe jos în care am plâns de zeci de ori. Aproape după fiecare moment în care cineva s-a oprit să-mi spună că a auzit la radio, la televizor sau pe net despre motivația și determinarea mea de a strânge în felul asta bani pentru educația copiilor afectați de cancer. Am terminat cursa în seară de 8 martie la 19:40. Voi puteți însă dona în continuare 2 euro prin SMS cu textul BURSĂ la 8844.
Cursa 6633 Artic Ultra a fost cea mai grea cursă pentru Vlad Pop
ŞtiriMed: Nu ești la prima cursa de acest fel. Ai alergat 6633 Arctic Ultra. A fost această cea mai dificilă cursa a ta?
Era 4 dimineață când am ajuns la MagicHOME, după 21 de ore de la Sinaia. Florența Ilie când m-a văzut în ce hal arăt s-a speriat și m-a băgat în pat, Sorin Florea și Adi Bulboacă au rămas afară. Tremura pătura pe mine de durere și de frig, Florența încerca să facă ceva să treacă durerea și răul. M-a întrebat dacă poate să-mi da un calmant sau ceva de mâncare și i-am zis că somnul e cel mai bun medicament.
Apoi mi-a înfășurat picioarele cu un prosop. Mi-ar fi luat durerea cu totul să nu mai sufer pentru că gemeam, mă dureau toate. Mi-a dat jos bluza de trening și a încercat să mă înfășoare pentru că aveam frisoane. La un moment dat când a intrat din nou în camera, am rugat-o să-mi dea jos prosopul cu care îmi înfășurase picioarele, pentru că nu mai suportăm nimic. I-am zis că ard, ard picioarele. Le-am zis băieților că va fi bine după 3 ore de somn și un dus fierbinte.
La ora 7 mi-am revăzut colegii și prietenii care au venit să alerge alături de mine până la ieșire din București, iar asta mi-a dat rezerve noi de energie. Cu toţii avem zile grele, dar si puterea în noi de a le depăşi. Această cursa a fost cea mai grea pentru mine.
ŞtiriMed: Înainte să pleci la Ultramaratonul Arctic, te-ai antrenat. Cred că te ține minte o țară întreagă, cum alergai prin Făget, în zăpadă, la bustul gol, că să te pregăteșți. Totuși, cum a fost să alergi prin frigul crunt de la Polul Nord?
După ce am câștigat cursa scurtă de 192 km la 6633 Arctic Ultra 2019, m-am dus în Canada pentru cursa de 620 de kilometri. Dintr-un singur motiv – am vrut să strâng bani de burse educaționale pentru copiii bolnavi de cancer de la Asociația Magic.
Să parcurgi o distanță de 620 km la temperaturi de -35 de grade ziua și -50 de grade noaptea în timp ce tragi o sanie de 35 de kilograme, nu este ușor. Trebuie să ai o strategie bine definită, să alegi cu grijă momentele de odihnă și cele în care mănânci.
Cel mai solicitant moment, lupta cu halucinațiile. Cu 5 km înainte de finish am avut o halucinație în care am simțit o mașină care mergea lângă mine. Eram cu capul plecat și vroiam să renunț. O vocea de bărbat mi-a spus “De ce eșți aici? De ce suferi? Nu este mai bine să te oprești? Renunţă și te duc eu cu mașina.” Nu este o cursa unde să-ţi arați mușchii, este o cursa pe care o duci 80% mental.
ŞtiriMed: Care e mai importantă, pregătirea fizică sau cea mentală? Cum te-ai pregătit psihic?
Vladimir Drăghia, după călătoria cu Alice Cavaleru și Zora în Zanzibar, m-a prins din urmă în satul Dor Mărunt. Am ras, am vorbit despre familie, provocări, vise, frici și am uitat pentru câteva ore de durere și oboseală. Vladimir a spus că mă însoțește vreo 5 km, niciunul dintre noi nu și-a dat seama că am mers împreună 11 km. Pentru că timpul și distanțele trec mai ușor când faci bine și ai un prieten alături.
Nu îmi amintesc toate lucrurile din timpul cursei și sunt momente în care mintea mea fuge de durere, departe la familie, tabăra MagiCAMP sau trecut. De cele mai multe ori îmi vin amintiri după câteva zile și scriu despre trăiri. Au fost momente în care eram plin de energie, am cântat, am plâns și m-am eliberat. Sorin Florea și Adi Bulboacă au fost alături de mine la bine și la rău. Uneori când cel de lângă ține are o zi grea nu trebuie să spui nici un cuvânt, o simplă îmbrățișare poate să fie cea mai pură manifestare a “sunt aici pentru ține”. Viață nu te pregătește pentru momente grele, dar trebuie să înveți să dansezi în ploaie. Nu poți să te pregăteșți psihic pentru o asemenea experiență.
ŞtiriMed: Cu ce o ocupi atunci când nu faci voluntariat sau nu alergi?
Sunt antreprenor si organizez evenimente pentru copii. Sunt clovn pentru fericirea copiilor.
ŞtiriMed:În ultimele tale relatări pe Facebook, ai pomenit și despre aspecte dureroase din viața personală: pierderea copilului încă nenăscut, decesul tatălui tău – Condoleanțe! – , divorțul. Într-o lume în care oamenii încearcă să își țină problemele personale ascunse de ochii celorlalți și să posteze pe Social Media doar aspecte happy, tu ai ales să te expui. De ce ai luat această decizie?
“Inima copilului s-a oprit…” asta ne-a spus doctorul. În 2019 am aflat că urmă să fiu tătic și după victoria cursei de la 6633 Arctic Ultra simțeam că viață este plină de dragoste. Îmi imaginăm cum trag sania cu bebelușul în ea, cum voi face drumețîi pe munte cu copilul nostru în rucsac și cum ii voi citi povești înainte de culcare. Cine te poate învață să știi cum să reacționezi când îți moare copilul? Cine știe să găsească cuvintele potrivite pe care să le spui persoanei de lângă ține când mergi la chiuretaj pentru sarcină?
Durerea e mută, nu se exprimă în cuvinte. Eu nu am avut cuvinte, am greșit și nu știam durerea, până nu am trăit-o. Timpul nu-l pot da înapoi, durerea nu o pot șterge, rănile nu le pot vindecă. Acum plâng pentru copilul meu, dar mă voi ridică mai puternic pentru copiii cu cancer. Să-mi respect calea, să am încredere în călătoria mea. Să învăț, să cresc, să evoluez, să devin o versiune mai bună. Viață este mai important decât moartea. Povestea mea sper să inspire și pe alții.
ŞtiriMed: Crezi în Dumnezeu? Dacă da, ce îi vei cere, la rugăciunea de seară, pentru ține?
Soarele apunea și peisajul îmi tăia respirația. Cerul era în flăcări, norii luau formă unei păsări, iar muntele era în spendoarea lui precum un cuib. M-a dus cu gândul la pasărea phoenix. Pasărea care moare și renaște din propria cenușă. Așa mă simțeam și eu.
Locul în care eram reprezenta distanță parcursă în 2020 la 6633 Arctic Ultra când am fost retras din cursa din cauza stării în care mă aflăm. Durerea era din ce în ce mai mare. Fiecare celulă din corp mă ruga să mă opresc, mintea îmi spunea că nu voi fi capabil să urc până la Valea Prahovei. În același timp o pace m-a cuprins și nu am simțit timpul, durerea, iar gândurile s-au oprit. Am renăscut și i-am mulțumim lui Dumnezeu în acea seară că am ajuns aici.
ŞtiriMed: Ce te vezi făcând peste 10 ani?
Stau și mă gândesc cum ar fi viața mea fără experiență bolii, depresie, voluntariat, divorț sau lecțiile pe care le-am învățat până acum. Aș mai empatiza cu boala, m-aș mai dedica cauzei copiilor cu cancer sau aș mai alerga pe -50° la Oceanul Arctic?
Acum toate se leagă că un puzzle și definesc omul care sunt. Nu sunt perfect, fac zilnic greșeli și unii mă consideră nebun. Dar știu un lucru, că viața mea merită trăita pentru alții. Chiar dacă va mai fi un singur copil cu cancer, voi alerga pentru educația lui până la capătul lumii.
ŞtiriMed: Cea mai mare dorință a ta, în acest moment, este… ?
Să învăț să nu las ceea ce nu pot face să stea în calea a ceea ce pot face. Viață este despre prezent, nu despre trecut sau viitor. Cea mai mare dorința este să învăț clipa, pentru că prezentul este un cadou.
