

Sfaturile medicale pediatrice oferite prin telefon sunt din ce în ce mai căutate de către părinții români. Aproape 12.000 de copii au fost ajutați în 2019, de medicii Serviciului ALOPEDI, un serviciu medical prin care se ofera sfaturi pediatrice, telefonic. ALOPEDI este un proiect gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.
„În cazul a 65,15% dintre apeluri, medicii ALOPEDI au acordat sfaturi care au permis îngrijirea la domiciliu a copilului bolnav. S-a evitat, în acest fel, deplasarea la serviciile de urgență și camerele de gardă, de obicei supraaglomerate, a nu mai puțin de 7.533 de copii. În același timp, 2.621 de copii au fost îndrumați spre medicul de familie pentru consult în următoarele 24 de ore, în timp ce doar 1.407 mici pacienți au fost îndrumați spre camerele de gardă sau serviciile de urgență. În ceea ce privește numărul de cazuri în care a fost nevoie de intervenția serviciului de ambulanță, au existat doar șapte astfel de situații, aspect justificat inclusiv de faptul că serviciul este dedicat situațiilor în care viața copiilor nu este în pericol.”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj, instituție în subordinea căruia se află Spitalul de Copii Cluj
În ceea ce privește numărul apelurilor provenite din alte județe, acesta este, de asemenea, în creștere, jumătate dintre apeluri provenind din afara județului Cluj. Cele mai multe apeluri extrajudețene au fost preluate din București – 15%, urmat de Brașov, Constanța și Prahova.
ALOPEDI poate fi apelat la numărul 0364-917
PĂRINȚII ÎNLOCUIESC MEDICUL CU TELEFONUL. CÂT DE APELAT A FOST SERVICIUL PEDIATRIC ALOPEDI