Selectați pagina

PREMIERĂ pentru România: Clujul găzduiește un eveniment internațional de Sănătate Publică. Specialiștii români stau la masa dezbaterilor, cu cercetători din întreaga lume, pentru sănătatea mintală a resursei umane în sănătate

PREMIERĂ pentru România: Clujul găzduiește un eveniment internațional de Sănătate Publică. Specialiștii români stau  la masa dezbaterilor, cu cercetători din întreaga lume, pentru sănătatea mintală a resursei umane în sănătate

Zeci de cercetători români și străini dezbat, public, sănătatea mintală a resursei umane din domeniul medical, în cadrul unei conferințe internaționale de Sănătate Publică,ce se desfășoară, joi și vineri, în Cluj-Napoca.

Conferința „Investing in healthcare workforce governance: strengthen equity, inclusion and mental health & well-being” este o premieră pentru România și îi așează pe specialiștii români în Sănătate Publică, alături de cercetători și specialiști în Sănătate Publică din întreaga lume, la masa dezbaterilor pe o problemă stringentă la nivel internațional: nevoile celor care lucrează în domeniul medical, precum și starea de sănătate mintală a acestora.

La eveniment iau parte și reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății.

„Această conferință este co-organizată de Departamentul de Sănătate Publică – UBB Cluj-Napoca, împreună cu secțiunea de cercetare resurse umane în sănătate, din cadrul Asociației Europene de Sănătate Publică și, așa cum s-a văzut, participanții sunt, în majoritate, din afara României. De fapt, pentru că sunt cercetători care lucrează pe problematica resursei umane în sănătate, cu diverse aspecte, fie că e vorba de sănătate mintală, echitate, guvernanță, diversitate ș.a.m.d. și este, probabil – nu spun prea mult dacă aș spune – că este primul eveniment de genul acesta, care dezbate, în mod public, sănătatea mintală a resursei umane în sănătate, cu acest focus pe cercetare și pe ce putem face la nivel de politici”, a declarat în exclusivitate pentru ȘtiriMed, conf. dr. Marius Ungureanu, directorul departamentului de Sănătate Publică – UBB Cluj-Napoca și, totodată, președinte al secțiunii “Cercetare în Resurse Umane în Sănătate” a Asociației Europene de Sănătate Publică (European Public Health Association – EUPHA)

Marius Ungureanu Sănătate Publică Cluj
dr. Marius Ungureanu, directorul Departamentului de Sănătate Publică Cluj

România, la masa dezbaterilor internaționale, pe tema sănătății mintale a resursei umane în sănătate

Timp de două zile, specialiștii discută, pe marginea unor cercetări științifice solide, despre soluții care pot fi aplicate pentru îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea profesioniștii în sănătate, din întreaga lume. Directorul Departamentului de Sănătate Publică – UBB Cluj-Napoca, Marius Ungureanu, spune că preocuparea pentru această problematică – sănătatea mintală a celor care lucrează în sectorul medical – este în zona de cercetare a specialiștilor români de mai mulți ani. Iar organizarea acestei conferințe în Cluj este un bun prilej pentru alinierea muncii cercetătorilor români, cu a celor din alte zone ale lumii.

„Este important că găzduim această conferință la la Cluj-Napoca și la Universitatea Babeș-Bolyai, la departamentul de Sănătate Publică Cluj-Napoca, dintre toate locurile din țară, unde s-ar fi putut organiza. Preocuparea noastră în zona de cercetare în domeniul resursei umane în sănătate durează de de mulți ani de zile și este de datoria noastră, ca instituție de cercetare și educație, să aducem aceste dezbateri pe agendă, chiar dacă avem această limitare, că este o dezbatere. Aici avem argumente științifice și, sigur că există și un pas următor, care ar trebui să fie efectuat de cei care iau decizii și de către cei care realizează politici”, a mai explicat conf. dr. Marius Ungureanu, directorul Departamentului de Sănătate Publică , din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) – UBB Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI: DIANA NEMEȘ, CERCETĂTOARE DE LA DEPARTAMENTUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ – UBB CLUJ, NUMITĂ ÎNTR-O POZIȚIE CHEIE ÎN ASOCIAȚIA EUROPEANĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Crearea unei platforme pentru schimb de cunoștințe

Întâlnirea specialiștilor în Sănătate Publică, din întreaga lume, în Cluj, este un prim pas pentru ca secțiunea Cercetare în Resurse Umane în Sănătate (Health Workforce Research Section) din cadrul Asociației Europene de Sănătate Publică (European Public Health Association – EUPHA) să ofere o platformă pentru schimbul de cunoștințe în comunitatea forței de muncă din domeniul sănătății. Și să faciliteze, astfel, dialogul dintre cercetare, politică și practică, cu accent pe echitate, incluziune, sănătate mintală și bunăstarea resursei umane din sănătate.

Conferința are, pe lângă componenta științifică, un format dinamic, în care prezentările cercetărilor sunt combinate cu discuții de tip panel și dialog politic. Scopul este de a angaja activ diferiți factori de decizie în dezvoltarea capacității pentru viitorul personal medical.

Evenimentul este organizat, în colaborare, de Departamentul de Sănătate Publică – UBB Cluj, Biroul Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății și Observatorul European pentru Sisteme și Politici de Sănătate.

CITEȘTE ȘI: CERCETĂTORUL CLUJEAN MARIUS UNGUREANU, VALIDAT ÎN CONDUCEREA ASOCIAȚIEI EUROPENE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ