Selectați pagina

Mirela Retegan: Părinții vor să ia liftul, însă în relația cu copilul trebuie să urci scară cu scară. De ce să participi la conferința ”Nu suntem părinți perfecți”

Mirela Retegan: Părinții vor să ia liftul, însă în relația cu copilul trebuie să urci scară cu scară. De ce să participi la conferința ”Nu suntem părinți perfecți”

Mirela Retegan, cunoscut trainer, antreprenor și om de radio, inițiază în Cluj un proiect pilot prin care vrea să sprijine copiii oncologici, internați în secții de Oncopediatrie. Așa că, organizează o conferință în premieră națională, în Cluj, Conferința „Nu suntem părinți perfecți”, iar banii obținuți din vânzarea biletelor vor fi direcționați spre noul proiect, pe care, ulterior vrea să îl replice în toată țara.

Mirela Retegan, cunoscută și sub numele de „Antrenorul Părinților” știe că părinții sunt „urmăriți” de perfecțiune, atunci când vine vorba de relația cu propriii copii. Dar ea vrea să demonteze mitul părintelui perfect, mai ales într-o lume dominată de foarte multă informație, prea puțin filtrată. Cum? Într-un eveniment de amploare organizat în 15 mai, de Ziua Familiei.

Mirela Retegan: „Părintele perfect este un mit”

Ce trebuie să înțeleagă părinții e că a crește un copil, e un efort continuu, spune Mirela Retegan care garantează că nu există scurtături în relația cu copilul. Dar, la final, efortul este răsplătit.

„Nu există doi copii la fel, nu există două relații identice. Nu există rețete, nu vă mai bazați pe ele. Sunt oameni care vorbesc mai mult cu diverși oameni despre copiii lor decât vorbesc cu copilul. Sunt oameni care vorbesc mai mult cu diverși pseudo-specialiști decât vorbesc cu Dumnezeu. Există atât de multe situații în care noi am putea să rezolvăm niște lucruri liniștindu-ne fricile noastre. Dar alegem, îmi place mie o comparație, o metaforă: părinții caută să urce cu liftul pentru că e mai ușor să ajungă sus decât să ia scările. Nu faci nimic dacă fentezi scările luând liftul. În relația cu copilul trebuie să urci scară cu scară, să te oprești, să te mai odihnești din când în când, să te ajuți de balustradă, se te mai târăști când nu mai poți, te mai duci înapoi câteva trepte, dacă pe unele dintre ele le-ai urcat degeaba, până când ajungi sus. Pentru că despre asta e vorba, despre felul în care tu parcurgi fiecare zi cu copilul tău, nu despre ceea ce vor spune la final oamenii. Mie îmi place să spun tot timpul copiii au nevoie să le dați, nu să le lăsați. Părinții trebuie să pună mai mult efort în ceea ce cresc în copiii lor decât în ceea ce investesc în bunurile materiale pe care speră să le lase copiii lor”, a mai spus Mirela Retegan.

Ziua Familiei, celebrată în Cluj cu evenimentul „Nu suntem părinți perfecți”

Conferinta Nu suntem parinti perfecti
Patru speakeri cu expertiză și cu experiență de părinți în spate, vin în Cluj să stea de vorbă despre misiunea de a crește copii

Pentru a da din experiența ei de mamă, dar și de antrenor al părinților, Mirela Retegan a decis să organizeze în Cluj, pentru prima dată în România, conferința „Nu suntem părinți perfecți”, un eveniment din care părinții să înțeleagă că nu este nevoie de perfecțiune, ca să crești copii fericiți. Așa că, Mirela Retegan, alături de actorul Bogdan Bob Rădulescu, psihologii Raluca Anton și Gaspar Gyorgy, dar și de invitații lor, Narcisa Suciu și Codin Maticiuc, vor urca pe scena Casei de Cultura a Studenților din Cluj, în 15 mai, pentru a sta la discuții cu toți cei care se lovesc zi de zi de provocările „meseriei” de părinte.

„Această conferință este despre cum să ne relaxăm în privința rolului pe care îl avem ca părinți. N-o să-i învețe nimeni pe părinții care vin la conferință cum să devină părinți perfecți în trei capitole și șapte etape. Părinții care vin la această conferință vin să se relaxeze, să uite de toată presiunea socială care se pune astăzi pe părinți să atingă perfecțiunea în relația cu copiii lor. Ne dorim foarte tare o sală plină de părinți care să plece acasă mulțumiți și bucuroși că sunt părinții copiilor lor. Să conștientizeze că nu o să devină niciodată părinți perfecți, dar pot să devină cei mai buni părinți ai copiilor lor dacă vor petrece mai mult timp cu copiii decât în sălile de cursuri în care cineva să-i învețe cum să fie părinții copiilor lor”, a spus Mirela Retegan pentru ȘtiriMed.

Invitații Mirelei Retegan nu vor vorbi numai din rolul de specialiști, ci mai ales din rolul lor de părinți ”imperfecți”. Fiecare dintre ei are o experiență de familie diferită, iar părinții se vor regăsi cu singuranță în poveștile lor.

„Am încercat să găsesc niște tipologii prin care să acoperim un spectru cât mai larg. Eu sunt o mamă singură, eu mi-am crescut copilul de la 4 ani singură. M-am despărțit de tatăl ei și nu mi-am refăcut viața. Am fost doar noi două dintotdeauna. Raluca Anton o are pe Ana o fetiță mică și o relație clasică tradițională. Bob Rădulescu este într-o relație de lungă durată cu Irina, dar Bob este un artist care vine, care pleacă. Este un tată despre care ai putea spune că nu prea e prezent în viața copilului, ceea ce nu e deloc adevărat. El vine să ne arate că poți să-ți urmezi cariera artistică și să fii un artist de succes și în același timp să pui parchet în camera copilului și să dați cu lavabilă amândoi pentru că ea își dorește peretele mov. Am mai invitat încă doi părinți: Narcisa Suciu, care a crescut-o singură pe Daria și apoi s-a căsătorit și astfel împreună au plecat într-o casă cu un alt bărbat decât tatăl ei. Dar și Cotin Maticiuc, care a adus în casa lui o mamă cu un copil și împreună au alți copii. Încercăm să atingem tot spectru în așa fel încât să se regăsească în povestea asta cât mai mulți părinți. Nu există o rețetă clară. Singurul salvat este Gașpar va avea rolul copilului părinților lui și va vorbi din această perspectivă și noi de altfel. Până și moderatorul acestei conferințe, Anca Dinu, are o poveste specială cu copiii ei”, a completat Mirela Retegan.

Banii strânși la conferință vor ajunge la copiii din secțiile de Oncopediatrie

Conferința este gândită să fie un sprijin nu doar pentru părinți, ci pentru cei mai încercați copii de soartă din România. Micuții internați în secțiile de Oncopediatrie. Banii proveniți din vânzarea biletelor vor sprijini o altă campanie inițiată de Mirela Retegan și Fundația Zurli, “Mesaje de Iubire pentru Copiii cu Branule”.

Concret, banii vor fi folosiți pentru organizarea unui program prin care copiii din secțiile de Oncopediatrie vor avea parte de câte o surpriză zilnic. Mirela Retegan vrea să le dea copiilor un motiv să aștepte ziua de mâine prin mici bucurii pregătite zilnic.

„Pornesc această campanie în acest fel. Noi facem ”Mesaje de iubire pentru copiii cu branule”. Suntem la a 3-a ediție, dar începând de anul acesta ne-am propus să fie o campanie permanentă, pentru că în secțiile de Oncopediatrie cancerul nu se trăiește doar de Paște, Crăciun, în 1 Iunie și 8 Martie. Se trăiește în fiecare zi și acolo cea mai mare nevoie este de vitamina de fericire, vitamina de veselie. Ei primesc toată îngrijirea și primesc toată dragostea. Și oamenii care lucrează acolo sunt niște eroi, din punctul meu de vedere. Există tot felul de asociații care sunt alături de ei, dar le lipsește acel inedit zilnic, acel lucru care să le dea o motivație să se gândească astăzi ce surpriză avem? Mâine? Știi că întotdeauna în momente de genul ăsta, abia aștepți să vină ziua de mâine, să vină ziua ta, să vină Crăciunul, să vină Paștele să vină musafirii la tine acasă. Acolo nu se întâmplă nimic totul e rutină, rutină, rutină. Și atunci în campania pe care noi o demarăm acum ne propunem să creăm un mecanism prin care în fiecare zi acolo să se întâmple ceva. Și eu vreau să mă folosesc de toți prietenii mei, persoane publice, vedete, artiști, sponsori, oameni care au ceva de dăruit și în fiecare zi să le facem o surpriză copiilor, a declarat Mirela Retegan.

Cluj, proiect pilot pentru vitamine de fericire și veselie

Clujul a fost ales pentru a demara acest proiect pilot, care în timp se va extinde și în alte orașe, pentru că Mirela Retegan vrea să fie alături de copiii care trec prin această boală. Iar ea știe cât de cruntă este această boală, pentru că și tatăl ei a fost un pacient oncologic.

„Începem la Cluj pentru că mă leagă emoțional lucruri foarte puternice de spitalul de Oncologie de aici. Tata și-a trăit aici ultimele zile și din banii pe care eu îi dădusem a cumpărat ciocolată pentru toți copiii de pe Oncopediatrie, iar eu am preluat asta ca pe un testament, ca pe o dorință de-a lui. Bob e în aceeași situație. Și părinții lui tot acolo și-au petrecut ultimele zile din viață. Și cumva noi chiar credem că părinții noștri acolo sus în cer se laudă la îngeri cu ce fac copiii lor și ne dorim să fim un ajutor și un sprijin pentru cei de acolo. E o campanie foarte grea. E foarte greu să cuantifici cantitatea de fericire pe care o aduci. Este foarte greu să spui câtă bucurie ai livrat astăzi sau cât de mult a crescut speranța de viață prin ceea ce ai făcut tu. Este foarte ușor atunci când campaniile se limitează la lucrurile materiale și ușor de identificat”, a concluzionat Mirela Retegan

Cum poți sprijini demersul Mirelei Retegan?

Conferinta Nu suntem părinți perfecți
Conferința „Nu suntem părinți perfecți” are loc în 15 mai, la Cluj-Napoca

Cei care vor să sprijine campania pot intra pe Fundația Zurli și să cumpere un bilet la conferința ”Nu suntem părinți perfecți” AICI. Valoarea biletului reprezintă o donație pentru copiii de pe secțiile de Oncopediatrie.

De asemenea, pot să trimită un SMS cu textul ACASĂ la 8845, în fiecare lună pentru a sprijini proiectele Fundației Zurli.

Despre autor