Primul defibrilator extern public a fost montat în Cluj. E într-o zonă frecventată de iubitorii sportului
Primul defibrilator extern automat a fost instalat în incinta Complexului de Natație ”Universitas” din cadrul parcului ”Iuliu Hațieganul. Aparatul poate salva viața unei persoane aflată în stop cardio respirator dacă este folosit până la sosirea ambulanței.
Începerea manevrelor de resuscitare cât mai rapid și folosirea unui defibrilator extern automat de către publicul larg cresc șansele de supraviețuire a unei persoane aflate în stop cardio-respirator (SCR) și dublează rata de supraviețuire până la externarea din spital. Defibrilatorul extern automat este un aparat de mici dimensiuni, ușor de folosit, oferă informații vizuale și auditive legate de pașii care trebuie urmați în acordarea primului ajutor, iar astfel se poate folosi de către orice persoană, fără o pregătire de specialitate, susține inițiatorii proiectului.
Aparatul a fost achiziționat prin proiectul ,,Și tu poți salva o viață”, desfășurat în colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea Babeș-Bolyai, medicul specialist medicină de urgență Mihai Bucur și Work in Progress prin domnul Claudiu Antohi, oameni și instituții cărora le mulțumim pentru încredere și răbdare.
Având în vedere posibilitatea apariției unui astfel de eveniment în zonele cu densitate mare de persoane, necesitarea defibrilării cât mai rapide (în primele 3-5 minute), dar și aglomerația de zi cu zi din orașul nostru, care duce de multe ori la întârzierea echipajelor medicale specializate, considerăm utilă prezența defibrilatoarelor externe automate în locurile publice. Asociația Studenților Kinetoterapeuți din Universitatea Babeș –Bolyai (ASK-UBB) privește cu mare interes această cauză, astfel că studenții au organizat diverse activități publice, în scopul achiziționării unui astfel de aparat, se arată într-un comunicat.
Moartea subită cardiacă afectează între 350.000 și 700.000 de persoane în fiecare an, în Europa. Și în România au loc anual mii de decese prin moarte subită cardiacă, cel mai adesea fiind întâlnite în perioada copilăriei și la vârste cuprinse între 45-50 de ani.
Sursa foto: UBB