Muntele Basmelor, recent deschis, magnet pentru turiști. Peste 1.500 de vizitatori, în primele 4 zile GALERIE FOTO
Muntele Basmelor, noul parc de aventură deschis recent în Munții Apuseni, în stațiunea Buscat, este magnet pentru turiști, în special familii cu copii. Peste 1.500 de vizitatori au intrat în Muntele Basmelor, în minivacanța de 4 zile, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
Ce este Muntele Basemelor?
Parcul de amuzament a fost inaugurat, sâmbătă, în vecinătatea domeniului schiabil Buscat (1.600 m altitudine), care se întinde pe o suprafață de 20 ha2.
”Este un record de vizitatori pentru sezonul de vară în comuna Băișoara. După ce am văzut cât de mulți clujeni, și nu numai, au vizitat Muntele Basmelor în aceste patru zile, cred că parcul de amuzament va deveni una dintre atracțiile favorite ale turiștilor din județul Cluj”, a declarat Iancu Șerbănescu, administrator Buscat Resort.
Noul parc este gândit ca un loc unde vizitatorii să se bucure de aventură, dar și de activități în aer liber. Iar micii vizitatori să fie adulții iubitori de munte, de mâine.
”Majoritatea stațiunilor din Alpi au astfel de trasee și ne-am inspirat de acolo. Muncim la acest proiect de peste trei ani din dorința de a face atractiv și sezonul de vară. Este binecunoscut faptul că activitățile pe munte, în aer liber, sunt sănătoase, mai ales pentru cei mici, și am încercat să le facem și atractive și distractive pentru ei. Cred că acest parc îi va face pe copii să se bucure de natură și, atunci când vor fi mai mari, vor dori să revină, vara, la munte”, completează Iancu Șerbănescu.
Ce activități se pot face în Muntele Basmelor
Vizitatorii au putut descoperi, de-a lungul traseului montan lung de 2 km, peste 30 personaje fantastice (balauri, dragoni, giganți, unicorni și multe altele), dar și locuri de joacă amenajate în aer liber (tobogane, căsuță în copac, tiroliană etc). De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea turiștilor, administratorii domeniului schiabil Buscat au anunțat că a fost redeschis restaurantul de la cota 1.600.
Parcul de amuzament va rămâne deschis până în luna octombrie, conform următorului program:
- Vineri – Duminică: 10:00 – 19:00;
- În timpul săptămânii: acces pentru grupuri organizate, pe bază de programare.
- TELEFON PROGRAMĂRI: 0733 336 553
Prețul unui bilet de intrare este de 50 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copiii cu vârsta până la 14 ani. Copiii mai mici de 3 ani au acces gratuit, însă trebuie permanent însoțiți și supravegheați de un adult. Biletele pot fi cumpărate online, de pe Entertix sau de la chioșcul de bilete de la intrarea în parc.
Muntele Basmelor, o piesă în puzzle-ul parcurilor de aventură din România
Parcul ”Muntele Basmelor” se alătură altor destinații similare din țară, cum ar fi cele din Râșnov, Stâna de Vale și Hațeg, însă aduce o atmosferă unică, concentrată pe basme și aventuri fantastice. Muntele Basmelor reprezintă un loc în care copiii vor putea să se bucure de aventură și distracție în mijlocul naturii, oferindu-le ocazia de a-și crea amintiri prețioase într-un decor magic și captivant.
GELRIE FOTO
Buscat Resort este un complex turistic situat în inima Transilvaniei, în apropierea municipiului Cluj-Napoca. Resortul oferă o varietate de activități recreative și sportive atât în sezonul de iarnă, cât și în cel de vară, incluzând schi, snowboard, ciclism, hiking și multe altele. Parcul Muntele Basmelor este o completare a ofertei diverse pe care acest complex o pune la dispoziția vizitatorilor săi.