Selectați pagina

Profesorii unei şcoli din mediul rural din Cluj se luptă să reducă abandonul şcolar

Profesorii unei şcoli din mediul rural din Cluj se luptă să reducă abandonul şcolar

Profesorii unei şcoli din judeţul Cluj se luptă să reducă abandonul şcolar. Asta pentru că unul din patru elevi din mediul rural abandonează școala, arată statisticile.

Pentru ca niciun copil să nu abandoneze studiile, în Şcoala Gimnazială Luna, județul Cluj, a fost demarat proiectului de prevenire și reducere a abandonului școlar, „Egalitate de șanse prin educație”. Elevii vor fi motivaţi să vină la şcoală, iar cei care vor reuşi să termine clasa a VIII-a să meargă mai departe la un liceu.

Proiectul este finanțat prin programul PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată.


„Obiectivul general al proiectului este de prevenire și reducere a abandonului școlar, în unitatea noastră de învățământ. În cadrul acestui proiect, nu doar că vom identifica câți elevi sunt în situația de risc, dar ne vom asigura că întreg colectivul școlii se va implica activ în gestionarea situațiilor sensibile identificate. Ne dorim să reducem numărul elevilor care au absențe nemotivate și credem că vom crește procentul elevilor care vor absolvi clasa a VIII-a și se vor înscrie în următoarea etapă a învățământului. Și, nu în ultimul rând, ne dorim ca întreaga comunitate să conștientizeze această problemă, a abandonului școlar”, a declarat prof. Adina Maier, directorul Școlii Gimnaziale Luna și managerul de proiect.

Grupul țintă pentru proiectul „Egalitate de șanse prin educație” este constituit din 30 de elevi ai școlii, 6 cadre didactice și 3 cadre didactice auxiliare.


Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, respectiv 3 ani școlari, până în 27.09.2025, iar valoarea de finanțare a acestuia este de 724.820 RON.

Detalii despre proiectul „Egalitate de șanse prin educațe”
Activitățile proiectului:
• Activitatea 1: Implementarea mecanismului MATE la nivelul unității de învățământ
• Activitatea 2: Activitate de prevenire a abandonului școlar
• Activitatea 3: Activitate de intervenție
• Activitatea 4. Activitate de Compensare prin reintegrare în sistemul de învățământ a elevilor care au părăsit anterior școala
• Activitatea 5. Activitatea de digitalizare a procesului educațional
• Activitatea 6. Activitate de achizitie în cadrul proiectului.

Valoarea nerambursabilă a contractului de finanțare este de 724.820 lei, așa cum a fost aprobată de Ordinul Ministrului Educației nr.3580/15.04.2022.

În şcoala Gimnzială Luna învaţă aproximativ 340 de elevi şi preşcoalari atât de naţionalitate română cât şi de diferite etnii.

CITEŞTE ŞI ȘCOALA DIN MEDIUL RURAL, CARE ÎȘI AȘTEAPTĂ ELEVII ÎN NOUL AN ȘCOLAR CU GRIJĂ MAI MARE FAȚĂ DE SĂNĂTATEA LOR

Despre autor