Educația intră în „anestezie” timp de două ore. Sute de cadre didactice din Cluj vor povesti cu elevii, în semn de protest față de guvern, despre drepturile dascălilor
Protest al cadrelor didactice, în toată țara. Educația intră în „anestezie” timp de doă ore, miercuri, în intervalul 11:00 – 13:00. În semn de protest față de Guvern, că nu și-au primit măririle salariale prevăzute de lege, sute de cadre didactice din Cluj se raliază protestului național. Și vor să atragă atenția guvernanților că drepturile lor sunt grav încălcate.
„Colegii noștri, membri de sindicat, vor intra la clase, în intervalul 11:00 – 13:00, vor supraveghea elevii, însă nu vor face activități didactice. Mulți dintre ei au spus – la inițiativa unui coleg – că vor face educație civică cu elevii și vor povesti despre drepturile dascălilor. Și despre nevoia unui astfel de protest, despre situația ingrată în care ne aflăm. Nu cred că mai există vreo țară în lumea aceasta, unde Guvernul să refuze acordarea unui drept prevăzut de lege”, a explicat pentru ȘtiriMed, Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean
Educația, Cenușăreasa României
Liderul sindical Lucia Cojocaru a mai afirmat că în acest an finanțarea acordată Educației este la cel mai mic nivel din ultimii ani, 2.28% din PIB și că „nici nu știu dacă a fost vreodată atât de mică”
„Cu acest protest ne dorim să mai tragem încă o dată un semnal de alarmă guvernanților, că trebuie să ne respecte drepturile. Legea 152 prevede o mărire salarială de 16 procente, din care noi primim 4. Adică, vreo 50 – 60 de lei. Și, în tot acest timp, pentru o altă categorie de bugetari, magistrații, se acordă o mărire salarială de 20 de procente. Păi, nu suntem toți bugetarii? Unii sunt mai bugetari decât alții”, s-a întrebat retoric Lucia Cojocarul, președintele SLIPC Cluj
Lucia Cojocaru a mai spus că dacă nu vor primi semne că se reiau negocierile, vor declanșa o nouă rundă de discuții, la nivel de federații și vor merge până la greva generală, dacă va fi cazul.
Protestul dascălilor, susținut de părinți și de elevi
Protestul de avertisment al cadrelor didactice, de miercuri, este susținut atât de Federația Națională a Asocițiilor de Părinți, cât și de Asociațiile de Elevi.
„SUNT 100% ALĂTURI DE GREVA SINDICATELOR SAU A PROFESORILOR. De ce? Este clar că aceasta profesie trebuie revalorizată, repusă pe un piedestal al statului social dar și a responsabilităților.Dacă înainte de Revoluție profesia de cadru didactic era una dintre cele mai căutate, în zilele noastre profesia și-a pierdut din RESPECTUL și ATRACTIVITATEA de care se bucura.(…)
Aceasta meserie nu poate fi făcută doar pe baza VOCAȚIEI. E imposibil, ținând cont de vremurile actuale. Nu mai suntem pe vremea comuniștilor, acolo totul era asigurat. Acum, fără un venit minim garantat, riști să-ți destrami familia.Să nu mă credeți naiv, că voi spune că mărirea salariilor cu 10% va aduce plusvaloarea necesară. Nu, clar NU!Dar, daca mergem doar pe acest pricipiu, nu facem altceva decât să distrugem și ce a mai rămas bun.Asta s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, cu acest sistem. A devenit Cenușăreasa. Profesorii trebuie să-și facă meseria indiferent de venit? E corect?Câți dintre noi și-ar face-o?”, a scris pe Facebook, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar
Protestul cadrelor didactice este organizat de cele două mari federații din învățământ, FSLI, respectiv Spiru Haret.
CITEȘTE ȘI: VACCIN ÎMPOTRIVA COVID-19 PENTRU COPII. LISTA CENTRELOR DIN CLUJ