Selectați pagina

Cum reacționează personalul Spitalului de Copii Cluj, după ce mamele reclamă condițiile improprii: ceartă părinții și externează copiii de urgență

Cum reacționează personalul Spitalului de Copii Cluj, după ce mamele reclamă condițiile improprii: ceartă părinții și externează copiii de urgență

Mamele internate alături de copii, în Spitalul de Copii Cluj, sunt certate și dojenite de personalul spitalului, dacă îndrăznesc să reclamele condițiile improprii de spitalizare. Iar dacă acestea îndrăznesc să facă publice condițiile pe grupuri de Social Media sau în presă, acestea sunt externate.

Este și cazul mamei care a îndrăznit să reclame public, faptul că în salonul unde era internată, alături de beblușul său, sunt gândaci, nu curge apa caldă, iar lainstalațiile sanitare din baie sunt vechi, uzate, iar mizeria era deficitară. Chiar dacă mama a reclamat situația fără să își facă publică identitatea, ea a fost certată de personalul medical că a îndrăznit să se plângă în spațiul public.

„Duminică după-amiază a venit o doamnă asistentă, cu o soluție de gândaci în mână și ne-a întrebat pe unde am văzut gândacul, ca să știe pe unde să mai dea cu soluție. Eu am făcut postarea pe grupul de mămici duminică dimineața și, deși am făcut-o anonim, asistentele au venit direct la noi, la mine și colega de salon, că noi ne-am tot plâns de condiții. Iar luni dimineața a venit instalatorul, apoi un domn care a zis că va curăța terasa. A spălat vreo 2 – 3 metri, apoi domnul a dispărut, iar pe noi ne-a lăsat acasă. Am fost foarte surprinsă, că nu ni s-a spus nimic de externare. În mai puțin de jumătate de oră ni s-a dat biletul de ieșire”, a declarat pentru ȘtiriMed, una din mamele care au îndrăznit să reclame condițiile improprii din secția Pediatrie 1 a Spitalului de Copii Cluj

gandaci spitalul de copii cluj
Gândaci și mizerie în Pediatrie 1, Spitalul de Copii Cluj

Ce a găsit DSP în Pediatrie 1

Sesizat de ȘtiriMed cu privire la situația din clinica Pediatrie 1, directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj a trimis o echipă de control în spital. Dar odată ajunși acolo, medicii din DSP au găsit saloanele și băile improprii închise și explicația că o parte din clinică urmează să fie renovată.

Grupurile sanitare neconforme erau închise, iar pacienților din saloanele fără grupuri sanitare li s-a asigurat acces la alte grupuri sanitare conforme, de la saloanele renovate. În perioada următoare, conform graficului de lucrări, vor intra în renovare și celelalte saloane”, a declarat pentru ȘtiriMed, dr. Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj

Reprezentanții Spitalului Clinic de Copii Cluj au trasmis că anumite nemulțumiri ale părinților internați în clinică se vor rezolva după ce va fi finalizat procesul de renovare al clinicii Pediatrie 1.

„Datorită specificului Clinicii Pediatrie I, aceasta nu a putut fi închisă total, astfel încât lucrările de modernizare și reparații s-au desfășurat etapizat. Într-o primă etapă, toate saloanele clinicii Pediatrie I și o parte din băi au fost renovate în anul 2022. Pentru băile rămase nerenovate spitalul a demarat procedura de achiziție care este în faza de evaluarea a ofertelor. Procedura va fi finalizată conform legii în 2-3 săptămâni, se arată într-un răspuns al Spitalului de Copii Cluj, la solicitarea ȘtiriMed

CITEȘTE ȘI: BEBELUȘI INTERNAȚI ÎN SALOANE CU GÂNDACI ȘI GRUPURI SANITARE MIZERABILE, VECHI ȘI RUGINITE, ÎN SPITALUL DE COPII CLUJ

Dacă aveți informații sau fotografii despre lipsuri și condiții improprii în spitale din România, scrieți-ne pe contact@stirimed.ro. Noi nu putem rezolva problemele, dar vă ajutăm să le ducem în atenția autorităților care pot aduce schimbări.