Selectați pagina

Sărbători cu mai puține restricții COVID. Ce au decis autoritățile

Sărbători cu mai puține restricții COVID. Ce au decis autoritățile

Românii vor putea petrece sărbătorile de iarnă fără stresul prea multor restricții, în contextul pandemiei de COVID-19. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, marți seara, relaxarea unor măsuri în luna decembrie, inclusiv în perioada Crăciunului și a Revelionului.

Principalele măsuri de relaxare

  • Eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor pe timpul nopții.
  • Operatorii economici își vor putea extinde programul de funcționare până la ora 22:00, în loc de 21:00.
  • De Crăciun și de Revelion, restaurantele vor putea funcționa toată noaptea și vor avea acces inclusiv persoanele care prezintă un test negativ de Covid, dar numai în limita a 50% din locuri.
  • Se elimină obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise neaglomerate. Se păstrează în stațiile de autobuz, piețe, locurile publice aglomerate. Se păstrează măștile obligatorii în spațiile închise și mijloace de transport în comun.
  • Accesul în mall-uri se va permite nu doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, dar și celor testate cu un test PCR de 78 de ore sau rapid de 48 de ore.
  • La magazinele mai mici de 200 de metri pătrați nu va mai fi nevoie de certificat, dar se va stabili un număr maxim de persoane care pot fi în același timp înăuntru, în limita a patru mp pentru fiecare persoană.
  • Toate activitățile limitate până la 30% din capacitate (cinematografe, teatre, etc) vor crește la 50% din capacitate, vor avea acces în continuare doar cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați.
  • Pentru hoteluri și locuri de cazare, este permis accesul și cu test, pe lângă cetificat de vaccinare sau boală.

Șeful DSU, Raed Arafat, a spus, marți seară, la finalul ședinței CNSU, că situația epidemiologică actuală permite relaxarea măsurilor restrictive,

„Clar că situația de acum este mai bună decât acum două-trei săptămâni. Se permit mai multe activități dar organizatorii trebuie să se asigure că se respectă măsurile de sănătate publică”, a declarat Raed Arafat, la finalul ședinței CNSU.

CITEȘTE ȘI: DOCTORI LA SPITAL, ARTIȘTI ÎN TIMPUL LIBER. 120 DE LUCRĂRI, EXPUSE LA SALONUL DE IARNĂ AL MEDICILOR, ÎN CLUJ-NAPOCA

Despre autor