Rezidenții, studenții la Medicină și elevii postlicealelor sanitare, chemați pe baricade sa lupte cu Coronavirusul
Numărul pacienților diagnosticați cu Coronavirus crește vertiginos în România, așa că autoritățile au dispus noi măsuri de ordin medical. Pentru că în spitale e nevoie de cât mai multe cadre medicale, rezidenții sunt chemați pe baricade, prin ordin militar, în secțiile și departamentele unde ajung pacienții bolnavi sau suspecți de Coronavirus. Anunțul a fost făcut, marți seara, de Raed Arafat, șeful departamentului pentru Situații de Urgență, iar ordinul intră în vigoare de miercuri.
„Începând de mâine, 18 martie, rezidenții la specialitățile medicină de urgență, anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secții în care sunt distribuiți și se vor prezenta până la ora 12.00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează.
Rezidenții în specialitățile medicină de internă și medicină de familie întrerup de asemenea stagiile de pregătire și se vor prezenta la Direcțiile de Sănătate Publică în vederea repartizării la Serviciile Județene de Ambulanță, unitățile de primiri urgențe, camerele de gardă sau secțiile de spital, în funcție de necesități. Rezidenții din alte specialități medicale decât cele enumerate până acum vor fi luați în evidență pentru a fi repartizați în funcție de necesități.”, a spus Raed Arafat.
–
Rezidenții aflați în alte centre decât cele de îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidențiat în vederea luării în evidență și repartizării în funcție de necesități. În localitățile unde sunt mai multe spitale, rezidenții vor fi repartizați în funcție de nevoile fiecărei unități spitalicești, în colaborare cu Direcțiile de Sănătate Publică.
Studenții și elevii, chemați voluntari
Dacă rezidenții sunt obligați să se supună ordinului, studenții la Medicină, începând cu anul IV, precum și elevii școlilor postliceale, sunt chemați ca voluntari în spitale.
„La nivelul fiecărui centru universitar, din cadrul facultăților de medicină, vor fi recrutați studenți, începând cu cei din anul patru, pe bază de voluntariat, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă. Studenții recrutați desfășoară activități de sprijin doar în situația depășirii capacității curente a unităților medicale. Recrutări similare se vor face în fiecare județ unde există școli postliceale sanitare, începând cu cei din anul 2. De asemenea, elevi recrutați vor desfășura activități de sprijin doar în cazul depășirii capacității curente a unităților medicale.”, au mai spus oficialii Ministerului de Interne.
Măsuri fără precedent în România
Marți seara, reprezentanții Ministerului de Interne au comunicat o serie de măsuri fără precedent pentru România. Ca să limiteze răspândirea Coronavirusului, prin ordin militar se dispune închidere tuturor restaurantelor, cafenelelor, hotelurilor și se interzic slujbele religioase.
Deasemenea se suspendă zborurile spre și dinspre Spania, iar suspendarea zborurilor spre și dinspre Italia se prelungește cu încă 14 zile.