Selectați pagina

Rommedica, Denta 1 și Somn Expo, trei evenimente medicale într-un singur loc. De ce sunt importante pentru profesionistii din sănătate

Rommedica, Denta 1 și Somn Expo, trei evenimente medicale într-un singur loc. De ce sunt importante pentru profesionistii din sănătate

Trei evenimente de interes,  atât pentru profesioniștii din lumea medicală, cât și pentru pacienți, au loc în mai puțin de o lună, în perioada 11 – 13 aprilie 2019, în centrul expozițional Romexpo, din București.

ROMMEDICA – manifestarea care prezintă o serie de oferte de tehnologie şi aparatură destinată facilitării şi îmbunătăţirii actului medical

Evenimentul este considerat o adevărată sursă de informare pentru cei care activează în sistemul de sănătate din mediul public și din cel privat, fiind dedicat exclusiv vizitatorilor specialiști din domeniul medico-farmaceutic.

Prin intermediul produselor şi serviciilor expuse, firmele participante contribuie la modernizarea sistemului medical românesc şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. În cadrul Târgului Internațional de Medicină și Farmacie se vor desfăşura o serie de conferințe, cursuri teoretice şi demonstraţii practice la care vor fi abordate subiecte de actualitate din sectorul medical, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

CITEȘTE ȘI CÂND ȘI UNDE AU LOC ROMMEDICA, DENTA I ȘI SOMN EXPO

DENTA I – manifestarea dedicată specialiștilor din industria stomatologică care are ca scop creșterea calității și performanței pe nișa stomatologiei și tehnicii dentare

„Pe parcursul a trei zile, companiile expozante vor prezenta echipamente si tehnologii de ultimă oră pentru domeniul medicinei şi tehnicii dentare, iar publicul specialist va avea posibilitatea de a se informa şi achiziţiona aparatură, echipamente, accesorii, materiale, produse de igienă orală şi produse farmaceutice pentru medicină dentară, la prețuri speciale.”, transmit organizatorii expoziției, printr-un comunicat de presă.

În plus, la ediția de primăvară a DENTA I se vor desfăşura o serie de activități conexe. în cadrul cărora vor fi abordate subiecte de actualitate, privind tendinţele şi viitorul stomatologiei.

1200 x 628 px Denta 1

SOMN EXPO – cea mai relaxantă expoziție din România

ROMEXPO împreună cu specialiștii din domeniu, precum medici, nutriționiști, companii, clinici, dar și cu producătorii de mobilă, articole textile și de iluminat, organizează își propun să aducă în atenția vizitatorilor importanța unui somn odihnitor, susținând sănătatea fizică și psihică.

Și-au anunțat prezența la expoziție:

  • producători, importatori și distribuitori de: dispozitive medicale specifice; mobilier și textile pentru dormitoare; literatură de specialitate; articole vestimentare de interior; accesorii pentru un somn liniștit;
  • clinici private;
  • cabinete de somnologie;
  • speakeri motivaționali;
  • terapeuți specializați în probleme de somn.

De asemenea, la eveniment mai sunt așteptați reprezentanți ai instituțiilor de învățământ sanitar, ai Ministerului Sănătății, ai secțiilor de pneumoftiziologie cu specializare în somnologie, reprezentanți ai hotelurilor și pensiunilor, asociații care militează pentru un somn de calitate; medici de medicina generală.

La SOMN EXPO înveți cum să ai un somn de calitate și cu o durată corelată corespunzător cu vârsta și tipul de activitate prestată.

1200 x 628 px Somn

Mai multe informatii despre cele trei evenimente găsițipe: www.rommedica.ro, www.denta.ro, www.somnexpo.ro