Selectați pagina

Start la distracţie în zăpadă. S-a deschis prima pârtie de schi din Cluj

Start la distracţie în zăpadă. S-a deschis prima pârtie de  schi din Cluj

S-a deschis prima pârtie de schi din Cluj. Este vorba despre pârtia de începători de la Buscat, din comuna Băișoara. Buscat Resort își așteaptă vizitatorii atât cu pârtia de 100 metri și cu banda de urcare dedicată, cât și cu o pârtie de sanie, cu restaurant și pensiune funcționale. Mai mult, supriza sezonului e Buscat Academy, școala oficială de schi de pe pârtia din Băișoară și-a deschis porțile!

Reprezentanții pârtiei s-au pregătit intens pentru cei care vor să-și petreacă minivacanța de Ziua Națională la munte. Pe pârtie va fi zăpadă perfectă pentru sporturile de iarnă, chiar dacă nu va ninge, pentru că în fiecare noapte au fost și vor fi puse în funcțiune tunurile de zăpadă.

Dacă nu aveți sanie, nu e motiv să nu veniți la zăpadă. Centrele de închirieri de la baza pârtiei vor fi și ele deschise. Turiștii pot închiria echipamente de schi, dar și sănii.

Aerul curat și efortul, fie el și pe o părtie de sanie sau de începători, aduce pofta de mâncare, așa că am ținut să fim gata și cu restaurantul, și am reușit”, spune Iancu Șerbănescu, managerul Buscat Resort.

Reprezentanții Buscat spun că fac toate eforturile pentru ca pârtia albastră, care are o lungime de 1.300 de metri, dar și telescaunul, să fie practicabile până la sfârșitul acestei săptămâni.

La momentul transmiterii acestei informări, în afară de Buscat, anunțate sunt următoarele deschideri de pârtii: Arena Platoș – 30 nov, Mădăraș – 1 dec, Straja- 1 dec, Transalpina- 16 dec.

Despre autor