Select Page

Școala, o provocare pentru copii și părinți. Personajul Fram vine în ajutor

Școala, o provocare pentru copii și părinți. Personajul Fram vine în ajutor

A început școala. Unii dintre copii au pășit pentru prima dată într-o sală de clasă, alții se adaptează mai greu noului program. În plus sunt elevi pentru care poate fi dificil să își facă noi prieteni.

Pentru ei, dar și pentru copiii care sunt în grupa mare și care se pregătesc de școală, personajul Fram aduce soluții. Copiii sunt ghidați cu blândețe, iar părinții sunt îndrumați să își sprijine copii pe drumul cunoașterii cu ajutorul cărții: Fram-Începe Școala! O poveste scrisă de psihologul Cristina Buja care a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări.

WhatsApp Image 2021 09 15 at 21.42.31
Psiholog Cristina Buja

ȘtiriMed: Cum v-a venit ideea să scrieți o carte dedicată copiilor aflați la început în relația lor cu școala?

Cristina Buja: Decizia de a alege această temă și acest titlu pentru carte a venit cumva natural. Pe de o parte Fram a mers la grădiniță (în seria Fram există cărți care vorbesc despre grădiniță). Pe de altă parte, colaborarea noastră a început în vremea în care eu chiar mă pregăteam intens pentru acest subiect, băiețelul meu fiind atunci grupa mare la grădiniță. Sigur, am luat în considerare și nevoile identificate în rândul părinților, din cabinet și nu numai.

ȘtiriMed:Concret, ce îi învață Fram pe copii?
Cristina Buja: Cartea îi pregătește pe copii pentru începutul școlii, prezentând etapa aceasta ca pe o nouă aventură unde pot apărea întrebări, temeri, curiozități, pentru că orice etapă este mai ușoară când ești pregătit pentru ea. Copiii, și nu doar ei, au această nevoie de predictibilitate și dacă își fac o idee despre ceea ce va urma le va fi mult mai ușor să se adapteze.

ȘtiriMed: La ce să se aștepte părinții de la Fram – începe școala?
Cristina Buja: Pentru părinți oferă tehnici și îndrumări care să îi ajute să fie prezenți pentru copiii lor.

Este o carte gândită să fie un sprijin atât pentru copii, dar și pentru părinți, pentru că, cu cât părinții sunt mai pregătiți, mai liniștiți, mai informați și mai împăcați cu schimbările care vin, cu atât îi va fi mai bine copilului.

WhatsApp Image 2021 09 15 at 21.40.22
Cartea Fram-Începe școala!

ȘtiriMed: Cât de important e pentru un copil de 5 – 7 ani să îl aibă prieten pe Fram?
Cristina Buja:Fram este un personaj foarte ușor de îndrăgit, iar poveștile lui îi ajută pe copii în diferite etape prin care trec. Ascultând povestea ei se pot identifica cu el și pot descoperi resursele pe care le au in interiorul lor.

ȘtiriMed: Care sunt cele mai neplăcute efecte ce pot apărea asupra copiilor, dacă aceștia nu sunt pregătiți corespunzător pentru următorul pas, școala?
Cristina Buja: Partea pe care o întrevăd ca fiind mai dificilă este aceea când copilul refuză să meargă la școală. Sigur, marea majoritate a copiilor se vor adapta cu ușurință la școală, mai ales atunci când sunt pregătiți pentru această schimbare, și cartea asta face, îi pregătește. Dar există și situații particulare și aici m-aș uita la contextul de viață al copilului și la experiențele din trecut, partea aceasta de fobie școlară apare pe un anumit fond.

ȘtiriMed: Puteți face o paralelă, un fel de portret robot al copilului pregătit de noua etapă din viață lui, cu ajutorul cărților vs copilul nepregătit, pentru care lucrurile se întâmplă din mers?
Cristina Buja: Un copil pregătit pentru această nouă etapă este un copil care are dezvoltate abilitățile de autoîngrijire și abilitățile de comunicare, el se poate descurca pe cont propriu atât să facă față cerințelor școlare, cât și să se descurce într-un nou mediu și să își facă prieteni.

ȘtiriMed: Ar trebui părinții să se îngrijoreze daca copiii refuza să meargă la școală? Mai ales daca uneori acest refuz este însoțit și de manifestări fizice, de exemplu, dureri de burta?
Cristina Buja: Da, atunci când apar și somatizări și refuzul insistent și repetat al copilului de a merge la școală, eu recomand ca părinții să apeleze la un specialist. Este important să înțelegem cauza acestor manifestări pentru a putea să venim în sprijinul copilului.

ȘtiriMed: Ce urmează după Fram începe școala?
Cristina Buja: Urmează o poveste emoționantă și pe alocuri amuzantă despre prietenul lui Fram care a trecut printr-o perioadă dificilă când părinții au decis să divorțeze. La fel ca ”Fram începe școala”, va fi o carte care va aborda ambele aspecte, și perspectiva copilului, dar și sfaturi și explicații psihologice pentru părinți.

Anunțăm cu siguranță pe www.cristinabuja.ro și www.lumealuifram.ro ce noutăți mai pregătim.

Cartea Fram-Începe școala! poate fi comandată de aici.

About The Author