

Selectați pagina
Postat de Ancuta Ciolan Stăvar | ian. 14, 2021 | Parinți și copii, StiriMed |
Majoritatea școlilor se va redeschide, din 8 februarie, a declarat în urmă cu puțin timp, președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a mai declarat că o decizie finală va fi luată în data de 2 februarie, în funcție de scenariul de infectare în care se va afla fiecare unitate administrativă în parte.
Șeful statului a anuțat redeschiderea școlilor în urma unei întâlniri cu miniștrii Sănătății și Educației și cu șeful DSU, Raed Arafat.
Am avut o discuție foarte importantă cu premierul, ministrul Educației, al Sănătății. Tema discuției a constat în „deschidem sau nu deschidem școlile pentru învățământ față în față”. Am ajuns în unanimitate la o concluzie: din semestrul II, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni.
a declarat președintele României, Klaus Iohannis
Universitățile vor decide individual sub ce formă vor începe cursurile în semestrul II.
[yikes-mailchimp form="2"]