

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluja fost desemnat cel mai bun spital COVID din țară, în urma unei evaluări făcute la nivel național, în baza unor indicatori specifici. Mai exact, aici s-au vindecat aproape toți pacienții COVID în stare gravă, care au ajuns pe mâinile medicilor.
De la declararea pandemiei, în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj au fost tratați exclusiv pacienți COVID, atât din Cluj, cât și din alte zone ale țării.
Evaluarea realizată recent indică faptul că aici s-au vindecat cei mai mulți bolnavi infectați cu virusul SARS-COV2.
„În cadrul analizei, unul dintre cei mai importanți indicatori avuți în vedere a fost cel legat de rata vindecării pacienților internați în spital, în stare gravă. Astfel, până în acest moment au fost înregistrate 3.486 de vindecări din totalul celor 3.550 de pacienți internați cu Covid în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj. Rezultă, astfel, o rată de vindecare a pacienților în stare critică, mai mult decât dublă comparativ cu media națională.”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj, instituție în subordinea căreia se află Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj
În această perioadă, spitalul este la capacitate maximă, atât pe partea de saloane, cât și terapie intensivă, iar în laboratorul spitalului se efectuează circa 450 de teste PCR, zilnic. Testele PCR sunt făcute pentru determinarea sindromului respirator acut sever, determinat de noul Coronavirus.
În ultimii ani în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase s-au investit 26 de milioane de lei din bani publici, pentru renovări și aparatură medicală performantă
În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase dispune de 192 de paturi destinate pacienților infectați cu Covid, din care 20 la Terapie Intensivă.