Selectați pagina

Stat versus privat. Ce creșă alegem pentru copii și care sunt criteriile importante pentru părinți

Stat versus privat. Ce creșă alegem pentru copii și care sunt criteriile importante pentru părinți

Prinderea unui loc în creșele de stat a devenit o adevărată aventură pentru părinții, mai ales pentu mamele, care ies din concediul de îngrijire al copilului și nu au cu cine să îl lase pe cel mic. La Cluj-Napoca,de exemplu, mai sunt două zile de înscrieri pentru creșele de stat. Anul acesta sunt disponibile 510 locuri, însă cererile sunt de ordinul miilor.

„Am depus dosarul la două creșe. La Castelul Fermecat, unde aș vrea să meargă copilul meu, nu cred că vom prinde loc. Am depus și la Creșa Casa Spiridușilor, nu știu ce șanse avem. Locuim în zonă, eu trebuie să revin la muncă în această vară, însă am înțeles că sunt foarte multe cereri. Au prioritate părinții cu doi sau mai mulți copii, cei cu venituri mici, deci noi cei cu venituri medii stăm stresați și așteptăm să vedem dacă avem ce face cu copilul sau nu.”, a declarat o mămică pentru ȘtiriMed

Creșele de stat sunt suprasolicitate, în fiecare an, și din cauza faptului că taxele sunt mici, mâncarea este subvenționată de Primăria Cluj-Napoca, iar creșele arată bine, sunt dotate și moderne. În plus, părinții trebuie să știe că mâncarea este preparată în bucătăria creșelor, meniul fiind stabilit de un nutriționist. Un dezavantaj pentru părinți ar fi faptul că grupele sunt destul de mari, în jur de 20 și uneori chiar mai mulți copii, iar programul de ieșit afară este de maximum o oră pe zi.

Creșele private sunt o alternativă dacă nu reușiți să vă înscrieți copilul la stat. Avantajele sunt grupele mai mici, de doar 12-15 copii, dar și programul prelungit până la 18.30, în unele cazuri. În plus, copiii petrec destul de mult timp în natură, chiar și iarna. Mâncarea este însă asigurată în regim de catering de diferite firme.

Creșele private sunt deschise tot timpul anului, așa că părinții nu trebuie să își facă griji cu cine vor lăsa copilul în timpul verii.

Taxele la creșele private sunt însă mult mai mari. Acestea pornesc de la 700 de lei, dar pot ajunge până la 1400 de lei. Pe lângă această taxă părinții trebuie să plătească zilnic între 12-15 lei pentru mâncare.

De exemplu, la Transylvania College sunt două grupe de cresă: White Teddies, unde copii pot merge de la 15 luni și Brown Teddies, unde sunt copii între 2 și 3 ani. Aici taxa este de 15.100 de lei pe an, la care se mai adaugă costurile mesei. Micuții sunt familiarizați atât cu noțiuni în limba engleză cât și cu limba română.

Aproximativ aceleași tarife trebuie să le plătească părinții care vor să își înscrie copiii la Octofun. Aici părinților li se promite mai mult decât o creșă. Mai precis un program de dezvoltare personală, dedicat copiilor cu vârste între 1.5 – 3 ani, îndrumați de 2 educatoare și de o îngrijitoare.

La alte creșe private precum Panda Kindergarden, Țăndărică, Playfull Learning, Alle Kinder, Daisy, Biobee, taxele pornesc de la 750 de lei și pot ajunge la 900 de lei, în funcție de program. La aceste costuri se adaugă masa zilnică pentru care părinții mai plătesc în jur de 15 lei, dar și unele opționale sau evaluări periodice.

Chiar dacă mulți părinți cred că înainte de a intra în colectivitate, micuților trebuie să li se facă analize, acest lucru nu este obligatoriu, spun medicii de familie. În schimb, este indicat ca vaccinurile să fie făcute.

„Să nu facă analize pentru că legea zice că nu trebuie, potrivit DSP nu trebuie făcute. În mod abuziv se cer de la creșele private analize: examen coproparazitologic și exudat faringian. Este abuziv. Și nu e logic pentru că faceți analizele și sunt bune, le duceți la creșă, iar câteva zile mai târziu copilul poate lua de la fratele său, de exemplu. Trebuie vaccinați copiii pentru că intră în colectivitate și șansa de-a lua o boală e mult mai mare, a declarat pentru stirimed.ro, Delia Ciuca, medic de familie.

sursa foto: monitorulcj.ro