Selectați pagina

Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj

Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj

Femeile se pot testa gratuit pentru depistarea cancerul de col uterin. La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, testul Babeș-Papanicolau poate fi făcut de femeile cu vârsta peste 25 de ani și cu domiciliul în județul Cluj, indiferent de calitatea de asigurat a acestora.

Campania este derulată în cadrul Programului național de depistare precoce a cancerului de col uterin.

Medicii unității sanitare recomandă tuturor femeilor să profite de această oportunitate și să apeleze la metodele de prevenție și diagnosticare precoce, cu atât mai mult cu cât testul este gratuit. Metoda Babeș-Papanicolau, împreună cu controlul de rutină, sunt cele mai importante și eficiente investigații ginecologice pe care doamnele trebuie să le efectueze pentru a se asigura că viața nu le este pusă în pericol. Această analiză este nedureroasă și identifică, de timpuriu, celulele cu potențial malign din colul uterin, chiar înainte ca ele să ajungă într-un stadiu avansat în care nu se mai poate interveni, potrivit unui comunicat.

Echipa de specialiști a instituției medicale, cu vastă experiență profesională, efectuează această operațiune în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00, iar recoltarea se face în toate cabinetele de ginecologie ale Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, de pe strada Moților nr.19, pe baza formularului special, eliberat de medicul de familie.

Specialiștii amintesc că practicarea sistematică a metodei Babeș-Papanicolau poate reduce semnificativ, în peste 90% din cazuri, riscul apariției unui cancer invaziv de col uterin. Astfel, echipa de medici din Ambulatoriul Integrat utilizează cele mai performante metode de tratament personalizat conform nevoilor pacientelor, iar Serviciul de Anatomie Patologică oferă servicii la standarde înalte pentru diagnosticarea cancerului de col uterin: citologie în mediu lichid, imunohistochimie și genotipare HPV.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot apela numerele de telefon 0264/599226 și 0364/131177 sau se pot prezenta la sediul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, fostul Centru de Diagnostic și Tratament, situat pe Calea Moților nr.19.

Despre autor