TOP 10 articole publicate de ȘtiriMed, care merită citite la final de 2020. Retrospectiva în povești a unui an pandemic
La finalul lui 2020, un an care ne-a dat viața, așteptările și obiceiurile peste cap, facem retrospectiva celor mai bune 10 materiale publicate de ȘtiriMed, pe care merită să le citiți sau recitiți.
A fost un an greu, dar noi am încercat să fim un sprijin pentru cititorii noștri și să oferim informații curate, relevante și, de foarte multe ori, unice în peisajul media românesc. Am vorbit cu medici, asistenți, cu oameni simpli, cu antreprenori loviți în plin de pandemie sau, din contră, cu unii curajoși care și-au forțat norocul. Și le-am transpus poveștile în cuvinte.
Iată 10 articole pe care vă invităm să le recitiți pe ȘtiriMed:
1. Materialul despre lipsa unui aparat plasmafereză (cu ajutorul căruia se extrage doar plasma din sânge), în județul cu cel mai mare număr de bolnavi de Coronavirus, a fost o pată neagră pe fața autorităților din Cluj. Au ignorat sau au refuzat să ceară un aparat, ce se dădea gratis, și cu ajutorul căruia se puteau salva mult mai mulți bolnavi care au făcut forme grave de COVID-19
Situația s-a rezolvat la aproximativ 2 săptămâni după publicare articolului. AICI puteți citi materialul în care anunțam că la Cluj a ajuns un aparat special pentru recoltat plasmă
2. Momentul istoric în care la Cluj a început campania de vaccinare COVID -19, concomitent cu alte orașe din lume, îl puteți citi în acest material:
MEDICII CLUJENI DUPĂ VACCINARE: NE SIMŢIM FOARTE BINE. NU AVEM NICIO REACŢIE ADVERSĂ GALERIE FOTO
3. O poveste frumoasă de antreprenoriat, începută exact în momentul când România intra în stare de urgență. E povestea a doi tineri hair stiliști, care încearcă și reușesc să schimbe paradigmele despre frumusețe. Și își învață clientele că naturalul e frumos.
4. Prevenția în medicină: capitolul din sănătate de care statul nu se ocupă de 30 de ani. Dar se ocupă un grup de medici tineri din Cluj, chiar dacă pentru a face prevenție, aceștia scot bani din propriul buzunar.
5. Tot din categoria cadrelor medicale cu suflet mare, vedeți cum mai mulți voluntari de la Ambulanța Cluj au muncit necondiționat și fără să fie plătiți, după ce Ministerul Sănătății le-a încheiat contractele de muncă pe nepusă masă. În plină perioadă când în România cazurile de COVID-19 creșteau necontrolat.
6. Pacienți tratați în mod discriminatoriu. În Spitalul din Câmpia Turzii 12 oameni au murit pentru că nu au avut șansa să fie internați într-un spital COVID și primească tratament adecvat.
7. Există medici foarte buni, dar duri și care reușesc greu să comunice cu pacientul. Dar există și medici care, dincolo de profesionalism, reușesc să le arate pacienților fața lor umană. Pe cei din a doua categorie vrem să îi facem cunoscuți. Așa că am lansat campania #SiDoctorSiOm
8. Povestea doctorului oftalmolog Raluca Popescu, un medic care crede că mai întâi îi zâmbești pacientului, apoi îl consulți, o puteți citi AICI
9. Am vorbit și cu un medic stomatolog extrem de sincer. Despre ce abordare folosește dr. Florin Ardelean în relația cu pacienții și cum vede dânsul stomatologia în pandemia COVID, citiți AICI
10. Dr. Alexandra Budihoi este un medic tânăr și curajos. Și care vorbește deschis despre neregulile din sistemul sanitar și despre nedreptățile care li se fac doctorilor tineri. AICI citiți interviul, care e o adevărată lecție de curaj.
La mulți ani și nu uitați să rămâneți informați!
Ancuța Ciolan Stăvar
Gabriela Onț Buruian