Selectați pagina

Transplant renal pediatric, la ICUTR Cluj. Un copil de 15 ani a salvat viețile altor doi copii

Transplant renal pediatric, la ICUTR Cluj. Un copil de 15 ani a salvat viețile altor doi copii

Un transplant renal pediatric a avut loc, joi, la Institutul Clinic de Urologie și Renal (ICUTR) Cluj. Rinichii unui băiat, în vârstă de 15 ani, funcționează acum în corpurile altor doi copii, de 8, respectiv, 15 ani, care au acum șansa la o viață nouă, fără chinul dializei.

Băiatul în vârstă de 15 ani se afla în moarte cerebrală, iar părinții săi au fost de acord ca organele lui să fie prelevate și să salveze alte vieți fragede. Prelevarea multi-organ s-a făcut în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj

„Grefele renale au fost transplantate la 2 copii în vârstă de 8 respectiv 15 ani cu Insuficiență Renală Cronică. Evoluția postoperatorie este favorabila cu reluarea imediată a funcționalității celor 2 grefe. Dorim să mulțumim pe această cale echipei medicale care a organizat și întreținut donatorul, până la momentul intervenției chirurgicale, precum și colaboratorului nostru în specialitatea Nefrologie Pediatrică – Dr. Dan Deleanu și, nu în ultimul rând, familiei donatorului”, au transmis reprezentanții ICUTR Cluj

CITEȘTE ȘI: STUDIU: DE 4 ORI MAI MULŢI COPII SPITALIZAŢI ÎN VALUL OMICRON