

A mai rămas puțin timp până când fanii Untold se vor bucura de show-urile pregătite artiști precum Robbie Williams, Armin UNTOLD sau mult așteptatul trio, 3 are Legend (Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike)
Organizatorii dau asigurări că au fost luate toate măsurile de siguranță, iar în perimetrul festivalului vor fi peste 3200 de angajați ai MAI, dar și 750 de agenți de securitate privați.
În plus, cei care au probleme se vor putea merge în cele trei spitale de campanie SMURD și la cele 3 puncte de prim ajutor amplasate în perimetrul festivalului.
Zilnic, aproximativ 400 de jandarmi, 500 de polițiști, 150 de pompieri, 17 medici și 25 de voluntari SMURD vor asigura măsurile de securitate și asistență medicală pentru participanți. Lucrătorii M.A.I. vor fi prezenți în zona desfăşurării evenimentului, vor institui elemente de prefiltrare pe traseele de sosire şi plecare a participanţilor și rezerve de intervenție în zonele aglomerate. Polițiști, ajutați de câini specializați, vor efectua controale pirotehnice preventive și vor fi prezenți în punctele de acces, pe toată perioada festivalului. Vor fi organizate trei puncte de prim-ajutor și trei puncte medicale avansate pentru acordarea asistenței medicale de urgență (spitale mobile) și unul în rezervă, iar echipaje mixte de pompieri și paramedici SMURD se vor afla în permanență în zona de desfășurarea a evenimentului, potrivit reprezentanților MAI.
Cei care vor ajunge la festival trebuie însă să țină cont de câteva reguli:
În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.
Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul www.untold.com.
În plus, în acest an, Untold promite că va fi un festival verde.
Organizatorii împreună cu partenerii evenimentului au luat măsuri pentru prezența scăzută a plasticului, un pas important fiind faptul că, băuturile și mâncarea vor fi servite în ambalaje biodegradabile. În plus, pentru plasticul și aluminiul din festival, s-a mărit numărul de puncte de colectare față de ediția precedentă. Aceasta campanie este rezultatul angajamentului anunțat de UNTOLD în Parlamentul European, la Bruxelles, în iunie 2018, ce vizează informarea și conștientizarea publicul tânăr asupra reciclării deșeurilor, a economiei circulare și implicit a colectării selective. Această campanie completează șirul de acțiuni începute de UNTOLD și partenerii săi, cu privire la conștientizarea importanței reciclării și a impactului asupra mediului înconjurător, se arată în comunicatul organizatorilor.
Festivalul Untold se desfășoară în perioda 1-4 august în Cluj-Napoca