Select Page

Untold, ediția de Pandemie: peste 200 de artiști confirmați și distracție în siguranță, fără distanțare

Untold, ediția de Pandemie: peste 200 de artiști confirmați și distracție în siguranță, fără distanțare

Mai este mai puțin de o lună până la ediția de Pandemie a festivalului Untold, iar organizatorii au anunțat, joi, un nou val de artiști care vor urca pe scenele Untold. Până acum, sunt conformați peste 200 de artiști.

„Pe scena principală fanii vor putea să-i vadă și pe: Paul van Dyk, Sam Feldt, Fedde le Grand, Tujamo, Danny Avila, Kungs, Ofenbach, Vintage Culture, Tchami, Vama și Subcarpați. Ei se alătură unor nume mari de artiști și DJ-i anunțați până acum de către organizatorii UNTOLD: David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike, Steve Aoki, Alok, Afrojack, DJ Snake, Lost Frequencies, Benny Benassi și Martin Solveig. The Script, Parov Stelar și rapper-ul american TYGA.”

au anunțat organizatorii Untold

Cine sunt artiștii anunțați

Kungs, unul dintre cei mai cunoscuți DJ francezi, este artistul care va ajunge în mainstage-ul UNTOLD 2021. Și-a început cariera la 5 ani, iar la 21 este unul dintre cei mai bine cotați producători dance-pop. “This Girl”, remake-ul realizat pentru australienii de la Cookin’On 3 Burners a ajuns în chart-urile din Europa și Statele Unite, fiind No.1 în 45 de țări ale lumii, trecând de 440 milioane vizualizări pe platforma YouTube.

Pentru olandezul Sam Feldt succesul a venit în 2015 când a lansat primul său release, un cover după o piesă clasică semnată Robyn, „Show Me Love”, care a devenit un hit global. În momentul lansării, a debutat pe locul 4 în UK Singles Chart. A urmat „Summer Of You”, single recompensat cu Discul de Platină, la care a lucrat cu duo-ul Lucas & Steve, aceasta fiind cea mai difuzată piesă la posturile de radio din Olanda.

Vintage Culture este revelația culturii dance de astăzi, brazilianul având un parcurs incredibil. Odată cu lansarea “Wild Kidz”, producătorul Vintage Culture și-a câștigat faima la nivel global, piesa intrând în “Global Viral” pe Spotify.

În anul 1999 cititorii revistei britanice „DJ” l-au votat pe Paul Van Dyk câștigător la categoria “Best Music Maker”. Tot atunci, în cadrul “Music Awards” (Londra), a primit premiul pentru categoria “Best International DJ”. Ministry Of Sound l-a ales ca fiind cel mai bun DJ internațional, iar setul său de 6 ore de la Gatecrasher a fost votat de cititorii revistei „Muzic” din Marea Britanie, ca fiind cel mai bun set de club din toate timpurile.

Germanul Paul Van Dyk a continuat să urce și în clasamentul anual al DJ Mag. Se află în lista celor mai buni 100 de DJ ai lumii de 21 de ani, iar în 2020 a marcat o urcare de 37 de locuri și a ajuns pe 50.

Cântă cu mine dacă… ești la mainstage! Vama și Subcarpați, două dintre cele mai iubite trupe din muzica românească ajung în luna septembrie pe Cluj Arena. Line-up-ul UNTOLD 2021 este completat și de germanul Tujamo, duo-ul Ofenbach, DJ-ul electro house, spaniolul Danny Avila, dar și de o apariție live Hungarian Opera Cluj.

Cine urcă pe scena Daydreaming

Scena Daydreaming va fi gazdă pentru o legendă a muzicii electronice, britanicul Lee Burridge. Este DJ-ul care a contribuit la lansarea scenei underground cu apariții live în cele mai mari cluburi ale lumii și care a lansat compilații cu cele mai puternice label-uri: Balance, Fabric, Global Underground sau Hooj Choons.

Cei doi membri ai proiectului Audiofly ajung la festivalul UNTOLD 2021. Anthony Middleton și Luca Sapito fac parte din cel mai cunoscut brand în cultura underground, Flying Circus.

Pentru fanii unui live act care să combine techno, ambiental și house, scena Daydreaming va fi alegerea perfectă, germanul Monolink fiind unul dintre invitații celei de-a șasea ediții a festivalului UNTOLD, alături de proiectul Day Dreamers format din DUB FX, Woodnote și Marwan. Armen Miran, Akos, Parra for Cuva B2B Trashlagoon, Seth Troxler, Satori Live, Viken Arman, Stavroz Live și Maga sunt alte câteva nume care urcă în line-up-ul scenei Daydreaming.

Scena Time, primele nume anunțate

Scena Time este un tărâm steampunk strălucitor, unde călătoriile în timp sunt ghidate de muzica house și tropical house. Adrian Eftimie & Optick, Adrian Șaguna & Maze, Afgo & Lemon, Albwho, Alex Parker, Andre Rizo, Andrew Dum, Arias, Bluday, CDJ, Cezar Vizan, Chris Hype, Daniel Meister, DJ Andi, DJ Dark & Mentol, Maestros Del Ritmo, Marc Rayen & Mike Kross, Marius Onuc, Markus Homm, Mihai Popoviciu, Mihai V, Moonsound, Nusha, Pascal Junior, Paul Damixie, Rosario Internullo, Sasha Lopez, Seen Vybe, Slash & Doppe, Soul Goodman, Steff Da Campo, The Gang (RO) și Vali Bărbulescu sunt primele nume anunțate pentru scena Time.

Ediția din 2021 a Festivalului Untold, care va avea loc în perioada 9 – 12 septembrie, este una în care se vor respecta regulile Pandemiei. De la 1 august a intrat,însă, în vigoare un act normativ care relaxează măsurile restrictive, astfel că în interiorul festivalului nu este nevoie de distanțare.

Accesul participanților este permis, însă, doar în baza dovezii că sunt vaccinați, că au trecut prin boală sau că au un test PCR negativ.

CITEȘTE AICI mai multe despre cum se va desfășura Untold în acest an

About The Author