



Recuperare la cele mai înalte standarde cu ajutorul aparaturii medicale robotizate. Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca a fost dotat cu echipamente medicale de ultimă generație. Printre acestea se numără un sistem robotizat pentru recuperarea mersului pe bandă sau pe sol, un exoschelet pentru recuperarea membrului superior, dar și aparate care folosesc realitatea virtuală. Medicii spun că în acest fel recuperarea pacienților este mai rapidă.
„Aceste investiții plasează spitalul nostru pe primele locuri ca tehnologie, ca vârfuri de gamă de echipamente și aparatură medicală. Sunt aparate la care acum are acces orice cetățean care se adesează sistemului public de sănătate. Suntem foarte bucuroși că avem disponibile aceste aparate pe care le vedeam doar la congrese și doar în studiile de cercetare ale marilor clinici din lume”, a declarat Sanda Patrichi, directorului Spitalului Clinic de Recuperare.
Unele aparate folosite în reabilitarea medicală permit pacientului să continue să lucreze de acasă sau din salon. Medicul apoi poate să analizeze evoluția pacientului în timp.
„La acest aparat de reabilitare medicală utilizând realitatea virtuală pe lângă pacientul care lucrează pe echipament, există kituri pentru pacienți cu care pot lucra de la distanță. Sunt evaluați, monitorizați și antrenați, de la distanță”, a mai precizat Sanda Patrichi, directorul Spitalului Clinic de Recuperare.
Pacienții reușesc cu ajutorul aparaturii de ultimă generație să se recupereze mai rapid. Este și cazul unui pacient de 45 de ani care, din cauza unei căzături, nu mai merge de 13 ani. El reînvață acum mersul cu ajutorul sistemului robotizat Lokomat.
„Am mai fost la recuperare și acum s-a ivit ocazia să vin din nou. E diferit încep să capăt forță în picioare. Îmi aduc aminte cum era să merg”, a spus pacientul.
Șeful secție Recuperare, conf. dr. Laszlo Irsay, spune că roboții folosiți acum, în spital, aduc pacientul în secolul XXI.
„A fost frustrant să mergem la congrese, să învătăm, să vedem aceste aparate și să venim acasă plini de dorința de a ajuta bolnavii și să nu putem pentru că nu aveam aceste aparate la îndemână. Oriunde în lume unde pacientul cu dizabilitate contează, se utilizează aceste aparate. Recuperarea e mult mai rapidă și mult mai funcțională, pentru că reproduce mișcarea care s-a pierdut”, a declarat conf. dr. Laszlo Irsay, șef secție Recuperare.
Investiția de la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj a fost făcută de Consiliul județean Cluj prin proiecte europene.
„Vorbim, în acest caz, despre trei investiții extrem de importante pentru creșterea calității actului medical, cu atât mai mult cu cât unitatea noastră sanitară este singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania și unul din cele doar două din țară. Strict în ultimii opt ani am investit peste 11 milioane de euro, bani europeni și de la Consiliul Județean, în acest spital de elită la nivel național. Vom continua să acordăm tot sprijinul necesar dezvoltării și extinderii paletei de servicii oferite de spital, astfel încât procedurile de examinare, diagnosticare și tratare a pacienților să fie efectuate în cele mai bune condiții”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Una dintre investițiile aflate în derulare este proiectul european gestionat de forul administrativ județean, care vizează dotarea Ambulatoriului instituției spitalicești cu 37 de aparaturi medicale și sisteme robotizate de recuperare, inclusiv o cameră hiperbară, cu dotările aferente și tehnologie de înaltă performanță. În această etapă, Consiliul Județean Cluj a finalizat recepția primelor 25 de aparaturi, pentru celelalte dotări procedura de achiziție fiind în derulare, respectiv în curs de lansare.
Valoarea celor 25 de noi echipamente medicale și aparaturi robotice, achiziționate de forul administrativ județean prin Planul Național de Redresare și Reziliență, este de peste 10 milioane de lei.