

Clujul este în plin sezon de festivaluri. Tinerii, dar și familiile cu copii s-au distrat la Electric Castle, apoi la Wonder Family Fest, iar zilele acestea se desfășoară cunoscutul festival Untold. Pentru a conștientiza pericolele la care se expun atunci când urcă la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, festivalierii au putut să urce într-un simulator auto. Astfel, cu ajutorul realității virtuale care reproduce efectele cosumului de substanțe la volan, aceștia au încercat să controleze mașina.
Pe toată perioada festivalurilor, specialiștii din cadrului Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj au desfășurat activități de informare și consiliere cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive.
Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj-Napoca în parteneriat cu Biroul de Prevenire a Criminalității a IPJ Cluj încearcă conștientizarea festivalierilor asupra riscurilor la care se supun atunci când consumă droguri sau alcool la volan. Văd cât de greu se controlează o mașină, cât de greu e să conducă după ce se află sub influența substanțelor interzise. Orice persoană care se urca la volan sub influența drogurilor sau alcoolului este un risc pentru ea și pentru cei din jur. Este foarte greu să ne dăm seama ce se întâmplă în jurul nostru și chiar dacă avem impresia că suntem la fel de bine și putem controla tot ce se îmtâmplă, nu este așa, a spus comisar șef Sebastian Marcu, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj.
VEZI VIDEO
Părinții, dar și adolescenții care au peste 16 ani au fost încântați să încerce să conducă cu ajutorul ochelarilor VR, care simulează consumul de alcool sau droguri. Ei au putut astfel să experimenteze ce s-ar întâmpla dacă ar conduce după ce au consumat substanțe interzise.
„Am văzut riscurile la care suntem expuși în cazul consumului de substanțe. Am reușit la început să controlez foarte puțin volanul, apoi am intrat în parapet. E important să se facă astfel de simulări, pentru părinți să vadă cum e, dar și pentru copii. Eu am venit astăzi cu adolescentul meu să încercăm împreună”, a spus un tată care a încercat simulatorul.
„A fost destul de greu să controlez mașina sub influenta substanțelor. Mașina mea s-a răsturnat. Mi se pare foarte important să constientizezi lucrurile pe care le faci înainte să urci la volan. Cred că ar trebui să încerce mai mulți tineri, să conștientizeze pericolele la care se expun”, a spus un tânăr care a încercat să conducă cu ajutorul realității virtuale.
Specialiștii atrag atenția că și oboseala extremă poate fi periculoasă la volan, iar alcoolemia diferă de la persoană la persoană.
„Alcoolemia diferă de la o persoană la alta, dacă a băut cu o seară înainte, cât s-a odihnit, dacă a băut mai multe seri la rând la festival te afectează. E posibil după o perioadă de oboseală, stres al organismului alcoolemia să fie mai mare. De aceea este indicat dacă se consumăm ceva să lăsăm mașina deoparte și să ne luăm măsurile preventive. Este foarte greu să ne controlăm, ni se reduc reflexele, nu putem reacționa imediat, acuitatea vizuală scade, aproximarea distanțelor, echilibrul, așa că trebuie să înțelegem că mai bine mergem pe jos decât să ne supunem la aceste lucruri. Lumea vine să vadă, foarte mulți părinți care vor să vadă, copii peste 16 ani care vor să obțină un carnet de conducere și să înțeleagă anumite lucruri, că se pun nu doar pe ei în pericol, ci și pe cei din jur”, a spus comisar șef Sebastian Marcu, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj.