















Selectați pagina
Postat de Ancuta Ciolan Stăvar | aug. 16, 2021 | Știri medicale, ȘtiriMed |


A fost activat un plan roșu de intervenție în județul Cluj, după ce un microbuz plin cu pasageri, a fost lovit de tren, în localitatea Urișor.
La fața locului au ajuns, de urgență, mai multe ambulanțe, echipaje ISU și un elicopter SMURD. O fetiță de 13 ani, rănită în accidentul feroviar, a fost transportată cu elicopterul SMURD la UPU Copii Cluj, potrivit reprezentanților ISU Cluj.
Alte 8 victime, dintre cei 9 pasageri ai microbuzului, au fost transportați la spital cu ambulanțele. Șoferul mașinii nu a fost rănit și se află la Poliție, unde dă declarații.
„În microbuz se aflau 10 persoane, sunt 9 victime, șoferul nu este rănit. Victimelor le-a fost acordat primul ajutor la fața locului, apoi au fost transportate la spital. O fetiță de 13 ani, stabilă și conștientă, a fost transportată cu elicopterul SMURD la UPU”
a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj
Sursa foto: ISU Cluj