Cum vrea un român să facă toate pârtiile de schi din țară, accesibile persoanelor cu dizabilități. Proiect unic în lume
Un român și-a pus în cap să pună la punct, în țara noastră, un proiect unic în lume: să facă toate pârtiile de schi din România accesibile și persoanelor cu dizabilități. Adică, fiecare pârtie să aibă în dotare dispozitive speciale cu ajutorul cărora să poată schia și cei care au deficiențe, indifetent că e vorba de nevăzători sau persoane imobilizate în cărucioare.
Ionuț Stancovici este omul care crede cu tărie că sportul le poate deschide persoanelor cu dizabilități, toate ușile spre lume. Și a demonstrat acest lucru, prin intermediul activităților sportive pe care le organizează sub umbrela asociației sale, Caiac SMile. Iar acum, Ionuț Stancovici a demarat deja un proiect ambițios, acela de a a-i pune pe schiuri chiar și pe cei imobilizați în cărucioare.
„Vrem să accesibilizăm zece pârtii din România, cu scaune special adaptate ca persoanele cu dizabilități să poată schia. După ce reușim și dotăm cele zece pârtii, vom face tabere pentru ei, astfel încât să învețe să schieze singuri. De fapt, noi de dorim să aducem normalitatea pe pârtie. Așa cum tu, eu, noi toți găsim aici, la pârtii, schiuri, snowboard, echipament să putem schia, așa și persoanele cu dizabilități ar trebuie să găsească pe pârtii scaune speciale, să se bucure de zăpadă. Este un proiect unic în lume, zic eu, pentru că, în primul rând, administratorii de pârtii din România au fost de acord ca persoanele cu dizabilități să nu plătească urcarea. Ceea ce în Austria, de exemplu, nu se întâmplă. Iar, în al doilea rând, peste tot în lume, unde cei cu dizabilități pot schia, o pot face pentru că sunt dotate cluburile sportive cu echipamente speciale, nu pârtiile. Iar noi vrem să dotăm pârtiile și cei cu nevoi spciale să aibă acces la aceste scaune”, a explicat pentru ȘtiriMed, Ionuț Stancovici, inițiatorul campaniei „Și persoanele cu dizabilități vor să schieze”
De la Dorna, pe Feleac și apoi, în toată țara
Instructorii de schi pentru persoane cu dizabilități, ai Asociației Caiac SMile, în frunte cu Ionuț Stnacovici au fost, duminică, pe pârtia de schi din Feleacu, județul Cluj. Acolo, unde, au pus pe schiuri câteva zeci de persoane cu dizabilități. Iar la finalul zilei au lăsat pe pârtia de deasupra Clujului un scaun special, pentru ca cei cu nevoie speciale, care își doresc să schieze, să facă acest lucru și în zilele următoare.
„Un scaun special pentru schi nu este un efort financiar atât de mare, costă 6.500 de euro. Dar nu despre costuri este vorba aici, ci de nevoie. Administratorii de pârtii trebuie să îi înțeleagă utilitatea și să vadă dacă este nevoie. Tocmai de aceea, noi lăsăm acum, aici, un scaun special. Iar dacă va fi folosit și va exista cerere pentru el, administratorii pârtiei vor mai achizițona și altele”, a mai spus Ionuț Stancovici
Echipa Caiac SMile a venit pe Feleacu din Dorna, prima pârtie din campania ”Și persoanele cu dizabilități vor să schieze”, unde oameni care nu pot să umble, au reușit să coboare pârtia pe schiuri. Iar după Cluj, vor urma: Cavnic, Mărișel, Muntele Mic, Cheile Grădiștei, Întorsura Buzăului, Durău, Câmpulung Moldovenesc, Predeal.
Urmăriți AICI pagina de Facebook a Caiac Smile, unde va fi updatat programul
De o viață imobilizați, pentru prima dată pe schiuri
Ioana are 27 de ani. Locuiește în Oradea și viața ei este într-un scaun cu rotile de când se știe. Este normalitatea ei, după o operație la care a fost supusă când avea doar un an, iar în timpul intervenției i-a fost atins un nerv și a rămas imobilizată.
„Îi cunosc pe băieții care sunt instructori de schi și ei m-au invitat. M-au mai invitat de câteva ori, dar nu am reușit să merg, însă, acum am zis că îmi doresc foarte mult să schiez, așa că am venit. Am puține emoții, de fapt, cred că mai multe o să am atunci când chiar o să cobor pârtia”, a spus Ioana înainte de a urca pe dispozitivul special ce îi permite să practice pentru prima dată sportul alb
Mai experimentat decât Ioana este Adi. El deja schiază de 3 ani. A învățat în Austria, în cadrul unor tabere specializate pentru persoane cu dizabilități. Apoi, a mai practicat pe pârtiile din România. Cu monoschiurile achiziționate de Caiac SMile.
VIDEO cu ce povestește Adi Cherecheș și experiența alor schiori speciali
Ca Adi, Ioana, Andreea, Angela, mai sunt mii de persoane în România. Imobilizați în scaune, nevăzători, cu proteze speciale sau în alte situații care le face deplasarea imposibilă. Și pentru care statul nu face mai nimic, să le facă viața mai ușoară. Așa că, inițiative cum sunt cele ale Asociației Caia SMile sunt mai mult decât binevenite.
Model preluat din Austria
Ca să poată să implementeze proiectul de accesibilizare a pârtiilor de schi, Ionuț Stancovici a mers în Austria, unde a făcut cursuri de specializare. Și a participat la tabere, unde persoanele cu dizabilități erau învățate să schieze cu ajutorul dispozitivelor speciale.
„În Austria nu există scaune speciale pentru schi pe fiecare pârtie, există zone, unde sunt dotate cluburile sportive și cei cu dizabilități știu și merg acolo în tabere. La noi, în România, este mai dificil. Nu poți avea pretenția ca o persoană cu dizabilități să străbată toată țara, ca să ajungă pe o pârtie dotată. Și atunci, scopul final al acestui proiect este să avem pârtii accesibilizate pentru cei cu nevoi speciale, în mai multe zone din țară”, a mai explicat Ionuț Stancovici
CITEȘTE ȘI: ZI DEDICATĂ PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI, PE PÂRTIA FELEACU